Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Aproape 1.100.000 de persoane s-au vaccinat antigripal

Aproape 1.100.000 de persoane s-au vaccinat antigripal

Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a declarat vineri că, până în prezent, în jur de 1.100.000 de persoane s-au imunizat gratuit cu vaccin antigripal.

Potrivit ministrului, mai sunt disponibile încă 400.000 de doze, iar cantitatea ar putea fi suplimentată, dacă vor exista cereri.

Profesorul Rafila a mai menționat că sunt speranțe că luna aceasta să ajungă în România și noua variantă a vaccinului împotriva Covid-19.

„Pentru noua variantă a vaccinului încercăm să luăm o cantitate care să fie undeva în jur de 25% din cea contractată pentru 2022”, a declarat ministrul citat de Agerpres.

În privința dozelor de vaccin achiziționate deja împotriva coronaviruslui ministrul Rafila a precizat că acestea vor fi ținute în depozite până la expirare și apoi vor trebui neutralizate conform procedurilor legale, „întrucât nu există niciun fel de dorinţă din partea unei alte ţări să le primească, chiar şi gratuit”.

Articolul Aproape 1.100.000 de persoane s-au vaccinat antigripal apare prima dată în 360medical.ro.