Experții au reușit să aducă dovezi că enterovirusul D68, prin infectarea neuronilor măduvei spinării, cauzează mielita flacidă acută (AFM), o boală paralizantă asemănătoare poliomielitei.
Mielita flacidă acută (AFM) a apărut în ultimii ani cu focare mari observate în 2014, 2016 și 2018.
AFM este o afecțiune neurologică gravă care provoacă slăbiciune musculară, uneori ducând la paralizie permanentă, la fel ca poliomielita. Boala afectează sistemul nervos, în special măduva spinării, ceea ce provoacă o slăbire a mușchilor și reflexelor din mâini și picioare. Afecțiunea este rară, dar poate duce adesea la paralizia mușchilor scheletici și, în cazuri severe, poate afecta mușchii care ajută la înghițire și respirație. Cele mai multe cazuri de AFM, într-un procent ce depășește 90%, au fost înregistrate la copii.
Recuperarea după AFM variază dar rareori are loc în totalitate. Mortalitatea este scăzută, cu doar două decese raportate din 682 de cazuri confirmate în Statele Unite, din 2014 și până în prezent.
Tot mai multe dovezi indică o legătură de cauzalitate între enterovirusul D68 (EV-D68) și AFM. EV-D68, unul dintre cele peste 100 de enterovirusuri care nu cauzează poliomielită, poate provoca boli respiratorii ușoare până la severe, inclusiv secreții nazale, respirație șuierătoare, tuse, dureri ale corpului și musculare. În unele cazuri AFM poate evolua făcând ca simptomele să progreseze rapid. De obicei, durează între 48 și 72 de ore până la atingerea punctului critic al bolii.
„Enterovirusul D68 seamănă mult cu rinovirusul, debutând de obicei cu simptome comune de răceală. Chiar când simptomele încep să se îmbunătățească, cam după cinci zile și mai bine, atunci va începe să apară slăbiciunea musculară, extrem de variabilă. Această slăbiciune poate varia de la foarte discretă la paralizia fiecărui mușchi din organism“, a declarat dr. Matthew Vogt, de la departamentul de pediatrie și boli infecțioase din cadrul institutului pedatric de cercetare al universității din Carolina de Nord, autorul principal al studiului.
EV-D68 este adesea detectat în probele respiratorii ale pacienților cu AFM, dar apare doar rareori în lichidul cefalorahidian. Puține autopsii au putut examina patogeneza AFM la om. Cele mai multe cunoștințe despre această boală rară au fost dobândite folosind modele de șoareci. EV-D68 a fost asociat cu AFM, dar până acum nu a existat nicio dovadă directă de cauzalitate.
Studiul publicat recent a început în 2019, când dr. Vogt era cercetător pentru bolile infecțioase pediatrice la centrul medical universitar Vanderbilt.
La acel moment, cercetările au implicat investigarea tipurilor de anticorpi pe care oamenii îi dezvoltă ca răspuns la infecția cu EV-D68.
„Cercetarea anticorpilor și a celulelor B este foarte solidă acum, deoarece tehnicile utilizate pot identifica mecanismul răspunsului imunitar și, în același timp, pot fi folosite pentru izolarea unor molecule terapeutice“, a sdeclarat dr. James Crowe, de la Centrul Medical Universitar Vanderbilt.
„De-a lungul timpului, oamenii de știință au făcut destul de multe experimente în laborator și au găsit o mulțime de dovezi care arată că cel mai probabil EV-D68 este o cauză majoră pentru AFM. Cercetătorii au reușit să folosească modele de șoarece pentru a documenta simptomele severe și pentru a observa cum virusul infectează neuronii motori din măduva spinării. Sunt exact acei neuroni care controlează mișcarea la nivelul membrelor, care sunt paralizate“, a declarat la rândul său dr. Vogt.
Un raport medical de caz a fost publicat săptămâna trecută în New England Journal of Medicine.
La doisprezece ani după ce un băiat de cinci ani a murit în 2008 de AFM, cercetătorii au reevaluat probele de autopsie ale pacientului pentru a investiga în profunzime patologia și răspunsul imun al virusului, după ce specialiștii au ajuns să înțeleagă mai bine asocierea EV-D68 cu focarele bolii.
Cercetătorii au putut confirma patogeneza bolii atunci când studiul a evidențiat că EV-D68 a infectat neuronii măduvei spinării. Regiunea neuronilor infectați a corespuns clinic cu slăbiciunea membrelor superioare și cercetătorii au putut observa și prezența unui răspuns imun solid corespunzător.
„Sistemul nervos central, din care face parte măduva spinării, este ceea ce numim adesea un loc privilegiat din punct de vedere imunitar, ceea ce înseamnă că sistemul imunitar nu tinde să funcționeze la fel în măduva spinării și în creier, așa cum funcționeaz în restul corpului. Uneori, atunci când există un răspuns imun la o infecție, acesta poate provoca leziuni de durată țesuturilor infectate, și poate afecta chiar și celulele din jur care nu sunt infectate. Așa cum sunt concepute, celulele T citolitice CD8+ ajută la uciderea celulelor infectate, ca parte normală a eliminării virușilor din majoritatea țesuturilor. Dar când acest lucru se întâmplă în sistemul nervos central, nu credem că neuronii se mai regenerează. În cadrul studiului, am găsit o mulțime de astfel de celule T CD8+ chiar în zona în care se aflau acești neuroni infectați“, a explicat dr.Vogt.
Aceste descoperiri conferă plauzibilitate rolului imunopatogenezei în AFM, piesa finală care conectează legătura de cauzalitate a EV-D68 în mielita flacidă acută.
Tratamentul acut optim al AFM necesită, probabil, o abordare multidimensională axată pe strategii antivirale și antiinflamatorii, sunt de părere specialiștii.
„Probabil că trebuie să existe un echilibru. Medicamente antivirale sau cu anticorpi combinate cu un tip de medicament antiinflamator ar putea funcționa ca tratament. În prezent, este o practică obișnuită ca pacienții cu AFM să fie tratați cu un medicament pentru modularea imunității, în încercarea de a limita daunele (imun mediate) pe care celulele T citolitice le-ar putea cauza. Provocarea apare atunci când se elimină în totalitate răspunsul imun, întrucât infecția cu virus ar putea scăpa de sub control. Ipoteza mea după ce am văzut datele este că un pacient ar trebui să fie tratat cu ambele opțiuni atunci când acestea sunt disponibile. Din păcate, nu avem medicamente antivirale sau cu anticorpi disponibile pentru a trata infecția cu EV-D68 la om în acest moment“, a precizat dr. Vogt.
Echipa sa de cercetare a folosit anticorpi monoclonali, ca cei utilizați pentru a trata infecția cu SARS-CoV-2, pentru a neutraliza EV-D68. Datele au arătat că atunci când anticorpul este administrat șoarecilor infectați în timpul apariției paraliziei, tratamentul ajută la îmbunătățirea rezultatelor, ceea ce înseamnă că ar putea îmbunătăți și paralizia.
Întrucât după dovezile din studiu nu mai există nicio îndoială că EV-D68 cauzează AFM, datele din raportul de caz ar putea oferi informații despre abordările de tratament și direcții viitoare pentru studiile de laborator.
Cercetare arată și importanța crescută a autopsiilor și a biobăncilor de țesuturi, în cazul sindroamelor infecțioase puțin explicate.
„Cred că ceea ce arată cu adevărat acest caz este faptul că, prin autopsia pe care familia acestui băiat de cinci ani a încuviințat să o facă a contribuit la știință cu o observație incredibil de importantă, care a avut loc la peste un deceniu după ce copilul lor a murit. Dar moștenirea copilului lor trăiește în înțelegerea acestei boli care, din păcate, i-a luat viața. Decizia lor ar putea fi salvatoare de vieți pentru viitorii copii diagnosticați cu AFM. Dacă putem înțelege cum funcționează această boală, am putea afla și cum să o prevenim“, a mai precizat dr. Vogt.
Articolul Cercetătorii au confirmat patogeneza unui virus care provoacă o boală asemănătoare poliomielitei apare prima dată în 360medical.ro.