Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Cercetătorii au descoperit cum pot bloca replicarea virusului gripal în celule

Cercetătorii au descoperit cum pot bloca replicarea virusului gripal în celule

O echipă de cercetători americani a descoperit o modalitate de a bloca tulpina B a virusului gripal să acceseze o proteină umană de care are nevoie pentru a se multiplica în celule.

Descoperirea grupului de cercetători condusă de bioingineri de la universitatea Riverside, din California, ar putea duce la modalități extrem de eficiente de tratare a gripei și ar putea viza și alte virusuri respiratorii, cum ar fi SARS-CoV-2, care provoacă Covid-19.

Gripa ucide zeci de mii de oameni în fiecare an, de multe ori pe cei mai tineri sau mai în vârstă dintre membrii unei populații. Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, estimează că gripa provoacă anual, între 12.000 și 50.000 de decese în Statele Unite.

Vaccinurile antigripale, care învăță sistemul imunitar să recunoască și să atace virusul atunci când acesta intră în organism, nu sunt întotdeauna eficiente din motive pe care oamenii de știință nu le înțeleg încă pe deplin, dar sunt probabil legate de complexitatea sistemului imunitar și de mutațiile virale.

Noua cercetare, publicată în revista Viruses, nu se bazează pe sistemul imunitar pentru a opri virusul.

Pentru a îmbolnăvi o persoană, virusul gripal trebuie să pătrundă în celulele din organism, unde se reproduce și infectează alte celule. Jiayu Liao, profesor asociat de bioinginerie la UC Riverside, a descoperit în cercetări anterioare că două dintre cele mai frecvente tipuri de virus gripal, Gripa A și Gripa B, necesită o anume proteină umană pentru a prolifera în celule și pentru a infecta apoi și alte celule.

În studiul recent, cercetătorul a identificat o modalitate de a preveni replicarea virusului gripal B, blocând respectiva proteină. Fără această proteină, multiplicarea virusului este oprită.

Virusul gripal B folosește un proces celular uman, numit procesul SUMO (SUMOylation), pentru a modifica o genă numită M1, care joacă mai multe roluri în ciclul de viață viral. Acest tip de modificare posttranslațională este capabilă să adauge o moleculă mică printr-o legătură covalentă, cu ajutorul unui modificator (reglator) mic, similar cu ubiquitina, SUMO. În acest tip de proces, proteinele se atașează și se detașează de alte proteine pentru a-și schimba activitățile și funcțiile biochimice.

Experimentele cercetătorilor au descoperit că un inhibitor de SUMO numit STE025 poate bloca complet replicarea virusului gripal B.

Virusul gripal B tratat cu inhibitorul STE025 a indicat lipsa SUMO pe proteina M1 și a fost incapabil să se reproducă în celulele umane. Gripa A are și ea proteine care se atașează prin acest proces (SUMO) și ar putea fi și ea sensibilă la inhibitorii de SUMO.

Cercetătorii au nevoie de mai multe studii, pentru a înțelege mai bine dependența gripei B de procesul SUMO, dar prin descoperirea faptului că STE025 inhibă acest proces și previne replicarea virusului gripal, știința se află cu un pas mare mai aproape de a face ca gripa să dispară pentru totdeauna.

Articolul Cercetătorii au descoperit cum pot bloca replicarea virusului gripal în celule apare prima dată în 360medical.ro.