loader image

Chirurgie dentară

Profită acum de cel mai complex pachet piață:

Chirurgia dentară se referă la un ansamblu de tratamente care presupun repararea și realizarea unor corecții la nivelul dinților, gingiilor și oaselor maxilare printr-o intervenție chirurgicală.

Incluzia dentară a măselei de minte – Trebuie extrasă?

Măselele de minte sunt molari care cresc în partea din spate a maxilarului, la o vârstă relativ  înaintată (de la vârsta de 17-18 ani). Aceasta este o relicvă evolutivă, care a rămas înca din perioadele în care maxilarul uman era mai mare, dar acum ridică diverse probleme – erupția parțială a dinților, anomalii dentare, poziționare oblică și, în unele cazuri, incluzia măselei între gingii. Toate acestea combinate cu neputința de a ajunge la măselele de minte atunci când le periați, provoacă infecții repetate și durere.

Tot ce trebuie să știi despre intervenția de sinus lift

Când este necesară intervenția de sinus lift?

După ce un dinte cade sau este deplasat, osul din zona respectivă suferă un proces de resorbție treptată. Folosirea protezelor detașabile chiar agravează resorbția. Atunci când volumul osos este insuficient, nu se poate instala un implant dentar.

În cazul extracției molarilor superiori, care se află în zona cavității sinusale maxilare, care este de fapt un spațiu umplut cu aer sub ochi, are loc un proces de atrofie osoasă, astfel are loc resorbția osoasă. Dacă dorim să montăm un implant dentar într-un astfel de loc, dincolo de problema menționată mai sus, apropierea cavității sinusale poate crea o problema mare. Pătrunderea implantului dentar în cavitatea sinusală este interzisă și poate crea inflamații și infecții care vor determina eșecul implantului.

Ce presupune intervenția de sinus lift?

Procedura de sinus lift presupune ridicarea membranei sinusului și îndepărtarea acestuia de pe marginea crestei osoase. Procedura de sinus lift se face prin umplerea spațiului de sub membrana sinusală cu adiție de os, pentru a ridica sinusul și pentru a permite instalarea unui implant dentar în loc.

Există două tipuri de proceduri de sinus lift:

Sinus lift Deschis
Procedura tradițională de sinus lift. Medicul curant trebuie să ridice membrana sinusului – astfel se va crea o deschidere prin mijloace chirurgicale în țesutul moale al gingiilor și o altă fereastră de acces către regiunea sinusului; Fereastra trebuie să fie suficient de mare pentru a permite accesul la locul de lucru. Folosind instrumentele necesare, membrana sinusului se ridică și se poate începe procedura de adiție osoasă. Aceasta este o operație chirurgicală relativ complexă, însoțită de o recuperare îndelungată. Abia după câteva luni, adiția osoasă este înlocuită cu țesut osos natural și se poate introduce implantul dentar.

Sinus Lift Închis
Procedura de sinus lift închis este o metodă mai avansată și mai puțin invazivă pentru atingerea obiectivului. Prin această procedură de sinus lift închis, se realizează o fereastră foarte mică (aproximativ 3-5 mm), prin care medicul curant poate începe procedura de adiție osoasă. În unele cazuri, implantul dentar va putea fi introdus în cadrul aceleași ședințe, fără a se mai aștepta înlocuirea adiției osoase cu țesutul osos natural. Procedura de sinus lift închis poate fi efectuată numai în cazurile în care este nevoie de o cantitate mică de os.

Care sunt șansele de reușită ale procedurii de sinus lift?

 

Rata de succes a procedurii de sinus lift este de aproximativ 90% la 95%.Eșecul tratamentului presupune ruperea membranei sinusale în timpul efectuării procedurii. În acest caz, stomatologul poate repara membrana și poate continua procedura conform planificării sau poate să decidă întreruperea procedurii de sinus lift. După aproximativ 4 luni, membrana se vindecă și se poate face o altă procedură de sinus lift.

Recomandarea medicilor Dr. Eidelman!

Având o experiență de peste 30 de ani, cunoaștem nevoile oamenilor care ne trec pragul, empatizăm cu ei și reușim să le oferim cele mai bune sfaturi stomatologice! Implanturile dentare sunt revoluționare din mai multe puncte de vedere, principalul avantaj fiind acela că îți repară dantura complet. Pentru o eficiență mai ridicată, recomandăm utilizarea bontului MagDent care poate fi atașat șurubului de implant: reduce timpul de vindecare la o lună, mărește densitatea în jurul osului (un beneficiu major pentru pacienții care au o calitate îndoielnică a sistemului osos), implică mult mai puține reparații ulterioare a implantului, este 100% eficient în cazul pacienților diabetici, și multe alte avantaje!  Este timpul ca tu să te bucuri de o dantură perfectă! Te așteptăm pe la noi!  Pentru a afla mai multe informații despre tehnologia revoluționară MagDent, testată și apreciată deja în străinătate, poți da click chiar aici. It is a long established fact that a reader will be distracted by the readable content of a page when looking at its layout.

Doctor Itzhak Eidelman

MEDIC SPECIALIST CHIRURGIE ORALĂ
peste 15 ani experiență

Contactează-ne

Scroll to Top