Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Europharm mizează pe boți pentru a crește valoarea adăugată

Europharm mizează pe boți pentru a crește valoarea adăugată

Compania românească de distribuție farmaceutică și servicii logistice Europharm Distribuție, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piață, a început un amplu proces de digitalizare și robotizare, care are ca scop creșterea productivității. Miza acestei investiții în digitalizare, folosind tehnologiile RPA și WMS, este ca angajații să fie scutiți de sarcini repetitive și consumatoare de timp și să se poată concentra pe activități care cresc valoarea adăugată, afirmă reprezentanții companiei.

Europharm a inițiat în cursul anului 2020 un amplu proces de digitalizare, ce a vizat atât îmbunătățirea proceselor derulate în cadrul depozitelor sale cât și sprijinirea personalului din farmaciile de circuit deschis.

Un bun exemplu este platforma de e-learning EPH-Academic, pusă la dispoziția farmaciștilor și asistenților de farmacie, care a reprezentat una dintre cele mai apreciate abordări introduse în perioada pandemiei, de migrare în online a resurselor destinate învățării și dezvoltării profesionale.

Investiția a facilitat, în spațiul virtual, accesul rapid la informații și cursuri în format .pdf, video sau audio, accesibile oricând și de oriunde, generând totodată beneficii tangibile pentru personalul din farmacii și pentru pacienți. Tot din anul 2020, Europharm Distribuție este furnizor acreditat de Colegiul Farmaciștilor din România pentru activități de „”Educație Farmaceutică Continuă”, cursurile postate în platforma EPH-Academic fiind creditate cu puncte EFC.

De asemenea, implementarea Warehouse Management System (WMS) la depozitul central Europharm a permis monitorizarea în detaliu a tuturor proceselor din depozit și identificarea unor noi direcții de dezvoltare și automatizare, ceea ce a făcut posibilă izolarea și eliminarea unor activități consumatoare de timp, care generau întârzieri pe fluxul de recepție.

Următoarea direcție strategică în cadrul procesului de digitalizare din cadrul Europharm este implementarea unei tehnologii de tip Robotic Process Automation (RPA).

Tehnologia RPA permite introducerea automată a facturilor, împreună cu toată documentația aferentă acestora, boții putând prelua datele solicitate din fișierele electronice, identificând fără erori aproape orice tip de date menționate pe factură.

“Boții” informatici sunt o tehnologie specifică secolului XXI, fiind agenți software automatizați sau semiautomatizați care interacționează cu serverele. De obicei, boții sunt utilizați pentru a efectua sarcini simple și repetitive, cu o viteză mult mai mare decât a unei ființe umane.

“Ne-am orientat către implementarea tehnologiei RPA, deoarece aceasta lucrează într-o manieră previzibilă și consecventă, ceea ce permite realizarea sarcinilor în timp optim și cu un înalt nivel de acuratețe. Totodată, am ținut cont și de compatibiltățile acestei tehnologii cu sistemele informatice utilizate în companie, pentru o integrare cât mai ușoară”, a declarat Andrei Oprea, Logistic Director în cadrul Europharm.

“Sunt deja câțiva ani de când am început această călătorie, a digitalizării. Soluțiile RPA lucrează cu și alături de personalul nostru și ne așteptăm ca la sfârșitul procesului de implementare să facem posibil ca angajații noștri să se concentreze și mai mult pe sarcini care să aducă valoare adăugată procesului logistic”, a declarat Eduard Stanov, HR Director în cadrul Europharm.

Mai mult, implementarea tehnologiei RPA va permite ca diferite formulare și documente să fie actualizate și trimise în timp real către portalurile B2B ale clienților. În felul acesta, oricare dintre partenerii Europharm va avea acces imediat la aceste informații.

“Cele 2 caracteristici importante ale utilizării boților, adică configurarea ușoară și scalabilitatea, sunt argumentele solide care ne-au determinat să ne îndreptăm atenția către această tehnologie. Automatizarea RPA va crește eficiența în cadrul departamentului de logistică și, în același timp, ne așteptăm să economisim timp prețios, să îmbunătățim serviciile oferite clienților, să crească dinamica și productivitatea proceselor și, nu în ultimul rând, să ofere o mai bună scalabilitate”, a mai spus Andrei Oprea.

În acest proces, una dintre etapele importante este aceea a implementării Warehouse Management System (WMS) și în cadrul depozitului dedicat prestării de servicii logistice ce se adresează producătorilor de medicamente și dispozitive medicale. Compania estimează că implementarea WMS în depozitul de servicii logistice situat în Chitila se va realiza până la finalul acestui an.

Noile instrumente digitale introduse în departamentul logistic, precum WMS și RPA, sunt elemente ale unei abordări moderne, de secol XXI, care răspund realităților actuale ale pieței și permit companiilor să își crească productivitatea și valoarea adăugată.

Reprezentanții Europharm au ales aceste instrumente pentru că oferă flexibilitatea necesară în a se adapta și a eficientiza continuu procesele. De altfel, Europharm se pregătește pentru o implicare accentuată a roboților software în cadrul activității de logistică.

Europharm Distribuție este una dintre cele mai importante companii românești de distribuție farmaceutică și servicii logistice, cu o activitate de peste 27 de ani pe piața locală. Rețeaua logistică a Europharm Distribuție este formată din 7 depozite, cu acoperire națională si un depozit dedicat Serviciilor Logistice, toate acestea fiind certificate în acord cu standardul internațional de calitate ISO 9001:2015.

Articolul Europharm mizează pe boți pentru a crește valoarea adăugată apare prima dată în 360medical.ro.