loader image

GSK cumpără o companie specializată în dezvoltarea de vaccinuri

Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) a ajuns la un acord pentru a cumpăra compania biofarmaceutică americană Affinivax, specializată în dezvoltarea de vaccinuri de ultimă generație, pentru 3,3 miliarde dolari, potrivit Reuters. 

Este a doua mare achiziție realizată de GSK în ultimele două luni, după preluarea Sierra Oncology, companie specializată în dezvoltarea de tratamente pentru cancer, pentru 1,9 miliarde dolari.

Achiziția face parte din strategia GSK, un mare producător de vaccinuri, de a-și extinde portofoliul în acest sector, în care a pierdut teren în fața altor companii farmaceutice după izbucnirea pandemiei de Covid-19.

Compania Affinivax are în curs de dezvoltare vaccinuri de “următoarea generație”, cele mai avansate fiind serurile pneumococice.

Tehnologia dezvoltată de Affinivax vizează întărirea întregului sistem imunitar împotriva unui patogen, astfel încât nu mai este nevoie de un adjuvant.

Articolul GSK cumpără o companie specializată în dezvoltarea de vaccinuri apare prima dată în 360medical.ro.

Scroll to Top