Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Guvernul SUA declară epidemia de variola maimuței o urgență de sănătate publică

Guvernul SUA declară epidemia de variola maimuței o urgență de sănătate publică

Statele Unite au declarat variola maimuței (monkeypox) o urgență de sănătate publică, o mișcare menită să elibereze fonduri suplimentare și alte resurse pentru a lupta împotriva epidemiei.

Anunțul a fost făcut, joi, de ministrul american de sănătate și servicii umanitare, Xavier Becerra.

„Suntem pregătiți să ducem răspunsul nostru în abordarea acestui virus la nivelul următor și îndemnăm fiecare american să ia în serios variola maimuței”, a declarat Becerra, în cadrul unui briefing.

Declarația vine în contextul în care numărul cazurilor a depășit miercuri 6.600 de infectări în SUA, aproape toate în rândul bărbaților care întrețin relații sexuale cu bărbați.

Măsura va contribui și la îmbunătățirea disponibilității datelor despre variola maimuței, a declarat directorul Centrului american pentru controlul și prevenirea bolilor, Rochelle Walensky, vorbind alături de Bacerra.

În SUA raportarea cazurilor de variola maimuței a devenit obligatorie de la 1 august.

Organizația Mondială a Sănătății a numit luna trecută variola maimuței o „urgență de sănătate publică de interes internațional”, cel mai înalt nivel de alertă. Declarația OMS fost concepută pentru a declanșa un răspuns internațional coordonat și ar putea debloca finanțări pentru o colaborare în domeniul vaccinurilor și tratamentelor.

Președintele american, Joe Biden, a numit la începutul lunii doi înalți oficiali federali pentru a coordona răspunsul administrației la variola maimuței, în urma declarațiilor de urgență din ultima săptămână ale statelor California, Illinois și New York.

Identificată pentru prima dată la maimuțe în 1958, boala are simptome ușoare, inclusiv febră, dureri și leziuni cutanate dureroase, iar oamenii tind să se recupereze în două până la patru săptămâni, potrivit OMS. Boala se răspândește prin contact fizic strâns și este rareori fatală.

Spre deosebire de momentul în care a apărut pandemia de Covid-19, există deja vaccinuri și tratamente disponibile pentru variola maimuței, care a fost documentată pentru prima dată la om, în anii 1970, în Africa. De atunci boala a devenit endemică în Africa.

Guvernul SUA a distribuit 156.000 de doze de vaccin împotriva variolei maimuței la nivel național până la jumătatea lunii iulie, și a mai comandat încă 2,5 milioane de doze de la compania daneză Bavarian Nordic.

Peste 26.000 de cazuri au fost confirmate la nivel mondial în acest an, în peste 78 de țări, unde virusul nu este endemic, arată datele centrelor americane pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC).

Articolul Guvernul SUA declară epidemia de variola maimuței o urgență de sănătate publică apare prima dată în 360medical.ro.