Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Îndepărtarea unor proteine din pereții vaselor de sânge ar putea reduce incidența de infarct și AVC

Îndepărtarea unor proteine din pereții vaselor de sânge ar putea reduce incidența de infarct și AVC

O echipă de imunologi americani a descoperit o metodă care ar putea reduce acumularea de plăci din pereții vaselor de sânge, ce cauzează, în timp, infarct și AVC.

Trombocitele rătăcite din sângele nostru se pot lipi de mucoasa vaselor de sânge, provocând după un timp cheaguri, infarct și AVC.

Trombocitele reprezintă ținte slabe pentru medicamentele împotriva bolilor de inimă, întrucât a le face mai puțin predispuse la cheaguri ar putea duce la sângerări și infecții.

O echipă de imunologi de la facultatea de medicină a universității din Connecticut, SUA, au publicat recent un studiu în revista PNAS, în care arată că o țintă mult mai bună de medicamente ar putea fi mucoasa care căptușește vasele de sânge.

Oamenii de știință au descoperit că îndepărtarea unei proteine specifice, Ptbp1, împiedică mucoasa vaselor de sânge să mai fie aderentă și inflamată și să formeze plăcile de trombocite care pot cauza infarct și AVC.

În studiile preclinice, echipa a  arătat că arterele șoarecilor care nu exprimă Ptbp1 au mult mai puține depozite de plăci decât arterele șoarecilor obișnuiți.

Cercetătorii intenționează să continue examinarea modului în care proteinele afectează trombocitele din mucoasa vaselor de sânge și modul în care acest lucru afectează, la rândul său, bolile cardiovasculare și neurodegenerative.

Articolul Îndepărtarea unor proteine din pereții vaselor de sânge ar putea reduce incidența de infarct și AVC apare prima dată în 360medical.ro.