Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Jumătate dintre românii nou diagnosticați cu cancer nu supraviețuiesc. Cum poate ameliora inteligența artificială această situație

Jumătate dintre românii nou diagnosticați cu cancer nu supraviețuiesc. Cum poate ameliora inteligența artificială această situație

În 2020, erau înregistrați în România 100.000 de pacienți cu cancer, cazuri noi, și peste 50.000 de morți. În același timp, potrivit statisticilor jumătate dintre cei nou diagnosticați nu supraviețuiesc, atrage atenția Asociația Melanom România care, susține că salvarea poate veni din partea inovației și tehnologiei și că inteligența artificială este esențială în depistarea timpurie a cancerului, inclusiv a melanomului.

Țara noastră nu deține, în prezent, un Registru Național de Cancer, fapt care îngreunează analizele ce pot duce la optimizarea serviciilor oncologice.

 „Este trist să vedem cum medicina de calitate, personalizată, terapiile inovatoare, digitalizarea sănătății își fac loc cu greu în sistemul de sănătate de la noi. Suntem, din păcate, țara în care cei fără bani mor cu zile, iar diferențe geografice și socio-economice în ceea  ce privește accesul la asistența medicală întâlnim peste tot. În același timp, diferențele dintre săraci și bogați tind să devină mai mari.

Unul din cinci români trăiesc în mizerie. În aceste condiții, oamenii nu vor ajunge la un medic nici să prevină, nici să  beneficieze de  un diagnostic timpuriu. Ne putem închipui de ce. Cheltuim cel mai puțin pe sănătate. Aceasta nu este o noutate, toată lumea o știe. Dar ne permitem cheltuieli exagerate pentru servicii spitalicești rămase la un nivel jenant de scăzut. Nu am progresat nici în măsurile anticorupție, suntem încă printre țările cele mai corupte din UE și acest lucru afectează direct sănătatea cetățenilor noștri. Trebuie reglementat, nu putem continua la nesfârșit așa.

Există însă și speranță. Miliarde de euro vor fi lansate la Ministerul Sănătății în cadrul Programului Operațional de Sănătate, Planului Național de Cancer și Programului Național de Redresare și Reziliență. De felul cum folosim acești bani depinde viitorul nostru. Ne punem speranța în aceste programe pentru a aduce modificări cu impact asupra pacienților cu cancer,” a declarat Violeta Astratinei, președintele Asociației Melanom România, în cadrul celei de-a V-a ediție a Conferinței Naționale a Asociației Melanom România, „Inovația în Melanom 2022 – Viața este un drept pentru toți”.

Din ce în ce mai multe melanoame sunt depistate de medicii dermatologi. Statisticile arată că în prima jumătate a acestui acest an, au fost depistate aproape 570 de cazuri noi de cancere în Mureș, dintre care 5 de piele, din cele peste 300 active.

,,Județul Mureș are, la această dată, aproape 20.000 de cazuri oncologice, în creștere față de anii anteriori. Riscul de-a dezvolta un cancer de piele sau un melanom crește de la an la an”, a declarat dr. Dalila Maier medic dermatolog din Târgu Mureș, potrivit Agenției de presă Rador.

Aproape săptămânal se depistează câte un caz nou de acest fel în județ, însă raportările DSP nu cuprind decât cazurile grave care intră în sistemul de oncologie și operație sau paliație.

Cancerele de piele sunt cele mai frecvente tipuri de cancer din lume. ,,Unul din fiecare 3 cancere diagnosticate în lume este cancer de piele, iar incidența a crescut dramatic în ultimii ani, la fel și mortalitatea cauzată de acest tip de cancer”, a declarat conf. univ. dr. Diana Loreta Păun, consilier Prezidențial la Departamentul Sănătate Publică din cadrul Administrației Prezidențiale, la evenimentul ,,Cancerele de piele în actualitate, de la A la Z. De la prevenție la diagnosticarea timpurie și tratament”, organizat de asociația OncoPacienților PHOENIX și găzduit de platforma 360medical.ro.

Conform estimărilor, anual peste 3 milioane de cazuri de cancer de piele non melanom sunt nou diagnosticate la nivel global. Acestora li se adaugă încă 150.000 de cazuri de melanom. Cancerele de piele sunt o problemă majoră de sănătate publică. Peste 60.000 de oameni mor în fiecare an din cauza melanomului în lumea întreagă și aproape jumătate din aceste decese sunt în Europa.

În opinia prof. univ. dr. Ana Maria Forsea, de la clinica de Dermatologie Oncologică a Spitalului Elias ,,problema cancerului de piele poate fi învinsă, poate fi combătută cu atenție la prevenție și la diagnosticul cât mai timpuriu”.

Proiecte de depistare a melanomului bazate pe inteligență artificială

Inteligența artificială poate fi folosită în depistarea timpurie a cancerului, dar implementarea ei rămâne sub semnul întrebării în România. Sunt două proiecte importante de utilizare a inteligenței artificiale pentru depistarea precoce a melanomului și a bolilor cronice.

„Instrumentul WARIFA va utiliza tehnologia de tip Inteligență Artificială, va face analiza datelor individuale și big-data pentru a furniza utilizatorilor recomandări personalizate în vederea prevenirii cancerului de piele și a dezvoltării complicațiilor diabetului zaharat. Astfel, WARIFA poate ajuta la promovarea sănătății și prevenția bolilor cronice, contribuind la ușurarea poverii acestor boli asupra sistemelor de sănătate și economice din țările europene, inclusiv din România’’, a afirmat prof. dr. Ana Maria Forsea la evenimentul „Inovația în Melanom 2022 – Viața este un drept pentru toți”.

Asociația Melanom România a devenit colaborator la proiectul European WARIFA. În afara acestuia, mai există un algoritm de inteligență artificială dezvoltat în România care poate ajuta medicii de familie să identifice pacienții la risc de melanom. Acest instrument este capabil să compare mii de imagini cu melanom și să identifice leziunile la risc cu o precizie de peste 90%.

„Progresele în infrastructură de calcul, dezvoltarea algoritmilor de inteligență artificială (AI), precum și acumularea de seturi mari de date au propulsat în ultimii ani procesarea și analiza imaginilor cu ajutorul inteligenței artificiale. Domeniul dermatologiei a înregistrat, de asemenea, progrese în clasificarea fotografiilor cutanate, precum și a imaginii dermatoscopice, cu performanțele AI care sunt la egalitate sau, uneori, chiar depășesc specialiștii’’, a spus dr. George Tănăseanu de la AIMED care susține că autoritățile nu au fost interesate de proiect și că echipa sa este în căutare de finanțare.

 

Articolul Jumătate dintre românii nou diagnosticați cu cancer nu supraviețuiesc. Cum poate ameliora inteligența artificială această situație apare prima dată în 360medical.ro.