Cand am aflat ca voi fi mamica, am fost foarte fericita. Mi-am dorit un doctor care sa imi monitorizeze sarcina ca la carte si asa a fost.
Toata sarcina mea a fost urmarita de doamna Dr. Budu Antoaneta, careia ii si multumesc din tot sufletul cu aceasta ocazie. Este un om extraordinar care a raspuns la orice ora intrebarilor mele cu privire la sarcina, si tuturor ingrijorarilor mele. Tot cu dansa am si nascut la Spitalul CF2 din Bucuresti,prin operatie de cezariana.
Toata sarcina a decurs bine, am ajuns la termen, iar doamna doctor m-a programat pentru operatia de cezariana pe data de 5.08 2021. Zis si facut. M-am prezentat de dimineata la spital cu bagajelul dupa mine, gata sa imi cunosc minunea.
Bebelusa mea s-a nascut sanatoasa, cu nota 10. Totul a mers foarte bine, am fost foarte multumita si de doamnele asistente care au avut grija sa nu simt durerile de dupa nastere, dar si de curatenia care era si de care se dadea dovada in acest spital.
In schimb, am fost dezamagita de domana neonatolog Dr. Ancar, pe care am vazut-o doar de doua ori. O data in sala de operatie si apoi cand a venit la mine sa semnez fisele prin care eram de acord ca bebelusa mea sa fie vaccinata. Efectiv nu si-a dat interesul sa vina sa imi arate cum sa o atasez pe cea mica la san, sau cum sa ii fac baita, sau cum sa am grija de bontul ombilical… Spun acest lucru pentru ca am avut si o colega de salon, care a avut un medic neonatolog diferit, iar acesta a venit si i-a explicat ce sa faca.
Am stat internate 3 zile, timp in care micutei i s-au facut si analize pentru a vedea daca totul este bine.
Deci per total totul a fost ok, cu singurul minus de mai sus, si singura mea nemultumire.
Am scris aici despre experienta mea pentru a afla si alte mamici cum decurge nasterea la acest spital, pentru a se putea ghida si a-si alege un medic, sa le poata supraveghea sarcina.
Postarea Nastere Cezariana Spitalul CF2 Bucuresti August 2021 Dr. Budu Antoaneta a fost publicata pe Am Nascut Acolo.