Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Noi cercetări sugerează că celulele ucigașe naturale din ficat ajută la prevenirea respingerii transplantului

Noi cercetări sugerează că celulele ucigașe naturale din ficat ajută la prevenirea respingerii transplantului

Oamenii de știință cred că celulele ucigașe din ficat ar putea explica de ce pacienții cu transplant hepatic necesită, de obicei, mai puțin tratament cu medicamente imunosupresoare pentru a preveni respingerea, decât beneficiarii altor transplanturi de organe.

Bolile ficatului sunt în creștere pe tot globul, în principal din cauza creșterii ratei de obezitate, dar și din cauza infecțiilor și a cancerului de ficat. Transplantul este adesea singura terapie disponibilă pentru persoanele cu boală hepatică în stadiu terminal.

O echipă multidisciplinară, care a inclus și cercetători de la Harvard Medical School, a inițiat un studiu pentru a încerca să înțeleagă mai bine calitățile imune impresionante ale ficatului.

În cadrul studiului, ale cărui rezultate au fost publicate recent în revista Frontiers in Immunology, oamenii de știință au arătat că există multe celule imune cunoscute sub numele de celule natural killer (NK), celule „ucigașe” în ficatul sănătos normal, iar aproximativ jumătate dintre acestea sunt celule NK specializate, rezidente în ficat. Probabil că aceste celule sunt importante în menținerea sănătății ficatului, păstrându-l liber de infecții virale, malignitate sau alte daune.

„Destinatarii transplantului de ficat necesită, în general, mult mai puțină imunosupresie decât destinatarii altor organe. Acest lucru ne-a determinat să evaluăm dacă celulele imune din ficatul donatorului ar putea ajuta la generarea acestei toleranței unice pentru transplantul hepatic. Limfocitele T sunt celulele imune care mediază respingerea grefei și sunt ținta majorității medicamentelor imunosupresoare, dar am descoperit că celulele speciale NK, rezidente în ficat, pot ucide limfocitele T. Asta ne face să credem că, în situația unui transplant, după ce operația s-a încheiat, celulele T ale beneficiarilor recunosc ceva străin și migrează în ficatul donatorului, dar acolo sunt întâmpinate de celulele NK, rezidente în ficat, care le ucid și împiedică respingerea organelor”, a explicat Cliona O’Farrelly, profesor de imunologie comparată, la Institutul de Științe Biomedicale Trinity, care a condus echipa de cercetare.

După ce oamenii de știință vor înțelege cum să stimuleze numărul sau activitatea acestor celule NK rezidente în ficat, ar putea declanșa răspunsul imun al unui pacient în cazul în care acesta este întârziat sau neperformant din motiv oarecare.

Echipa de cercetare a mai cuprins și colaboratori de la Maynooth (Irlanda) și centrul național de transplant hepatic din cadrul spitalului universitar St. Vincent (Massachusetts, SUA).

Articolul Noi cercetări sugerează că celulele ucigașe naturale din ficat ajută la prevenirea respingerii transplantului apare prima dată în 360medical.ro.