Sari la conținut
Clinica Stomatologica » O combinație de tratament, promisiune împotriva anumitor cancere pulmonare

O combinație de tratament, promisiune împotriva anumitor cancere pulmonare

Utilizarea imunoterapiei alături de un medicament care blochează o mutație genetică frecvent întâlnită în cancerul pulmonar ar putea fi o nouă combinație promițătoare de tratament pentru anumite tipuri de tumori pulmonare, au descoperit oamenii de știință.

Aproape 1,8 milioane de oameni mor din cauza cancerului pulmonar în fiecare an, ceea ce îl face principala cauză de deces prin cancer la nivel global. În timp ce unii pacienți pot fi tratați eficient cu imunoterapie, tratamentul nu funcționează pentru cei mai mulți dintre pacienți.

Cu doar un sfert dintre oameni care supraviețuiesc mai mult de cinci ani de la diagnosticare, există o nevoie urgentă de a găsi noi tratamente sau noi combinații de medicamente existente.

„În ultimii ani, s-a concentrat multă atenție pentru a afla dacă o combinație de tratament care constă în blocarea punctului de control imunitar, un tip de imunoterapie, cu un inhibitor KRAS ar putea fi eficientă. Acest inhibitor acționează prin blocarea unei versiuni mutante a genei KRAS, care ajută la controlul creșterii și morții celulelor. Deoarece mutația este prezentă în aproape o treime din cazurile de cancer pulmonar, este o țintă terapeutică promițătoare”, explică Julian Downward, autor și lider principal al grupului de cercetare de la Institutul Francis Crick, din UK.

Oamenii de știință au studiat, la șoareci, efectele blocării punctului de control imunitar cu inhibitori KRAS. În tumorile în care exista deja un număr mare de celule imune active, așa-numitele tumori „imune fierbinți”, tratamentul a controlat cu succes cancerul. Cu toate acestea, în cazurile în care sistemul imunitar nu a fost capabil să monteze un răspuns puternic, combinația de tratament a fost ineficientă.

În 2021, primul inhibitor KRAS a fost aprobat pentru utilizare la cazurile de cancer pulmonar fără celule mici cu mutația KRASG12C. Există diverse studii clinice în curs de desfășurare care explorează eficacitatea combinării acestui inhibitor cu terapia de blocare a punctului de control imunitar.

Cu toate acestea, cele mai multe dintre aceste studii implică doar pacienții care au primit terapia de blocare a punctului de control imunitar și nu au răspuns la tratament. Deoarece imunoterapia nu a avut succes, acest lucru sugerează că nu aveau „tumori imune fierbinți”, despre care se știe că sunt mai sensibile la imunoterapie, și astfel, potrivit acestui studiu, este puțin probabil să răspundă la combinația de tratament.

Cercetătorii solicită ca studiile clinice să includă și pacienți cu „tumori imune fierbinți”, pentru a se asigura că o combinația potențial eficientă este testată pe cei care au cele mai mari șanse să răspundă la tratament.

„Inhibitorii KRAS sunt foarte noi, și mai sunt multe de aflat, ca de pildă când sunt cei mai eficienți și cu care alte tratamente pot fi combinați, în condiții de siguranță, pentru a oferi pacienților cele mai bune șanse de a trăi mai mult.

„Studiul nostru este o parte importantă a acestui subiect, sugerând că prin combinarea blocării punctului de control imunitar cu un inhibitor KRAS este probabil ca terapia să funcționeze în anumite tipuri de cancer. Este esențial ca acest lucru să fie luat în considerare în proiectarea viitoarelor studii clinice”, explică Miriam Molina Arcas, autor și cercetător principal în laboratorul de biologie oncogenă, de la Crick.

Echipa a studiat și impactul mutației KRAS asupra tumorii, a mediului din jurul tumorii și a sistemului imunitar.

Ei au descoperit că, în cancerul pulmonar, mutația KRAS slăbește semnalele care ajută la activarea sistemului imunitar, stimulând în același timp molecule asemănătoare hormonilor, care ajută la crearea unui mediu care susține tumora.

Când au inhibat gena mutantă la modelele de șoarece, aceste efecte pro-tumorale nu au avut loc. În mediul tumoral, au existat mai puține celule care suprimă sistemul imunitar și mai multe celule T citotoxice care ucid celulele canceroase.

Gena KRAS face parte din familia de gene RAS, care sunt implicate în aproximativ 20% dintre toate tipurile de cancer, inclusiv melanom, cancer de colon și cancer pancreatic.

Oamenii de știință își vor continua munca, studiind rolul acestei familii de gene în cancer, cercetând inclusiv modalități prin care ar putea fi posibilă stimularea sistemului imunitar, pentru a elimina celulele canceroase care au dezvoltat rezistență la inhibitorii RAS. `

Cercetarea, publicată săptămâna trecută în Science Advances, ar putea ajuta la selectarea pacienților pentru studiile clinice care urmează să testeze dacă această combinație de terapie este eficientă la oameni.

Articolul O combinație de tratament, promisiune împotriva anumitor cancere pulmonare apare prima dată în 360medical.ro.