Sari la conținut
Clinica Stomatologica » O nouă teorie în fizică susține că poate rezolva misterul conștiinței

O nouă teorie în fizică susține că poate rezolva misterul conștiinței

Oamenii de știință au dezvoltat un cadru conceptual și matematic pentru a înțelege conștiința din punct de vedere relativist. Conform autorilor, conștiința ar trebui să fie investigată cu aceleași instrumente matematice pe care fizicienii le folosesc pentru alte fenomene relativiste cunoscute. 

Cum pot 1,4 kg de țesut cerebral să creeze gânduri, sentimente, imagini mentale și o întreagă lume interioară?

Capacitatea creierului de a crea conștiință i-a derutat pe oamenii de știință, și nu numai, de milenii. Misterul conștiinței constă în faptul că fiecare dintre noi are subiectivitate, adică poate simți, poate avea senzații, poate gândi.

Spre deosebire de a fi sub anestezie sau într-un somn profund fără vise, în timp ce suntem treji, nu „trăim în întuneric”, ci experimentăm lumea înconjurătoare și pe noi înșine. Modul în care creierul creează experiența conștientă și ce zonă a creierului este responsabilă pentru acest lucru rămâne încă un mister.

Potrivit dr. Nir Lahav, un fizician de la universitatea Bar-Ilan din Israel, „Chiar este un mister, dacă ne gândim că experiența noastră conștientă nu poate apărea din creier, și, de fapt, nu poate apărea din niciun proces fizic”.

Oricât de ciudat ar suna, experiența conștientă din creierul nostru nu poate fi în, sau redusă la, o anumită activitate neuronală.

„Gândiți-vă în acest fel”, spune dr. Zakaria Neemeh, filozof de la universitatea din Memphis (SUA), „când simt fericirea, creierul meu va crea un model de activitate neuronală complexă și distinctă. Acest model neuronal se va corela perfect cu sentimentul meu conștient de fericire, dar nu este sentimentul meu real. Este doar un model neuronal care reprezintă fericirea mea. De aceea, un om de știință care se uită la creierul meu și vede acest model ar trebui să mă întrebe ce simt, pentru că modelul nu este sentimentul în sine, ci doar o reprezentare a acestuia”.

Prin urmare, nu putem reduce experiența conștientă a senzațiilor, a ceea ce simțim, și gândim, la o activitate oarecare a creierului. Putem găsi doar corelații cu aceste experiențe.

După mai mult de 100 de ani de neuroștiințe, avem dovezi foarte bune că acest organ, creierul, este responsabil pentru crearea abilităților noastre conștiente. Deci, cum se face că aceste experiențe conștiente nu pot fi găsite nicăieri în creier (sau în organism) și nu pot fi reduse la oricare dintre activitățile neuronale complexe?

Acest mister este cunoscut sub numele de problema grea a conștiinței.

Este o problemă atât de dificilă încât, până acum câteva decenii, doar filosofii au discutat-o și chiar și astăzi, deși am făcut progrese uriașe în înțelegerea bazei neuroștiințifice a conștiinței, încă nu există o teorie adecvată care să explice ce este conștiința și cum să rezolvăm această problemă dificilă.

Dr. Lahav și dr. Neemeh au publicat recent o nouă teorie fizică în revista, Frontiers in Psychology, care susține că rezolvă problema grea a conștiinței într-un mod pur fizic. Potrivit autorilor, atunci când ne schimbăm presupunerea despre conștiință și presupunem că este un fenomen relativist, misterul conștiinței se dizolvă în mod natural.

În lucrare, cercetătorii au dezvoltat un cadru conceptual și matematic pentru a înțelege conștiința din punct de vedere relativist. Potrivit dr. Lahav, autorul principal al lucrării, „conștiința ar trebui să fie investigată cu aceleași instrumente matematice pe care fizicienii le folosesc pentru alte fenomene relativiste cunoscute”.

Pentru a înțelege cum relativitatea dizolvă problema grea, gândiți-vă la un fenomen relativist diferit, viteză constantă. Să alegem doi observatori, Alice și Bob, unde Bob se află într-un tren care se mișcă cu viteză constantă, iar Alice îl privește de pe peron. Nu există niciun răspuns fizic absolut la întrebarea cares este viteza lui Bob. Răspunsul depinde de cadrul de referință al observatorului.

Din cadrul de referință al lui Bob, el va măsura că este staționar și va spune că Alice, împreună cu restul lumii, se mișcă înapoi. Dar din cadrul lui Alice, Bob este cel care se mișcă și ea este staționară. Deși au măsurători opuse, ambele sunt corecte, din diferite cadre de referință.

Întrucât, conform teoriei, conștiința este un fenomen relativist, găsim aceeași situație în cazul conștiinței. Acum Alice și Bob sunt în diferite cadre cognitive de referință.

Bob va măsura că el are experiență conștientă, și Alice are doar activitate a creierului, cu niciun semn de experiență conștientă reală, în timp ce Alice va măsura că ea este cea care are experiență conștientă si Bob are doar activitate neuronale, cu nicio idee despre experiența sa conștientă. La fel ca în cazul vitezei, deși au măsurători opuse, ambele sunt corecte, dar folosesc cadre cognitive de referință diferite.

Ca urmare, din punct de vedere relativist, nu există nicio problemă cu faptul că măsurăm proprietăți diferite din diferite cadre de referință. Faptul că nu putem găsi experiența conștientă reală în timp ce măsurăm activitatea creierului se datorează faptului că măsurăm din cadrul cognitiv de referință greșit.

Conform noii teorii, creierul nu ne creează experiența conștientă, cel puțin nu prin calcule. Motivul pentru care avem experiență conștientă se datorează procesului de măsurare fizică. Pe scurt, măsurătorile fizice diferite în cadre diferite de referință manifestă proprietăți fizice diferite în aceste cadre de referință, deși aceste cadre măsoară același fenomen.

De exemplu, să presupunem că Bob măsoară creierul lui Alice în laborator în timp ce ea simte fericirea. Deși observă proprietăți diferite, ei măsoară de fapt același fenomen din două puncte de vedere diferite.

Pentru ca Bob să observe activitatea creierului în laborator, el trebuie să folosească măsurători provenite de la organele sale senzoriale, cum sunt ochii. Acest tip de măsurare senzorială se manifestă în substratul care provoacă activitatea creierului, neuronii.

În consecință, în cadrul cognitiv al lui Bob, Alice, are doar activitate neuronală care reprezintă conștiința ei, dar niciun semn al experienței sale conștiente reale în sine. Datorită diferitelor tipuri de măsurători, diferite tipuri de proprietăți s-au manifestat în cadrele lor cognitive de referință.

Dar, pentru ca Alice să-și măsoare propria activitate neuronală ca fericire, ea folosește diferite tipuri de măsurători. Nu folosește organe senzoriale, își măsoară reprezentările neuronale direct prin interacțiunea dintr-o parte a creierului ei cu alte părți. Ea își măsoară reprezentările neuronale în funcție de relațiile lor cu alte reprezentări neuronale.

Aceasta este o măsurătoare complet diferită de ceea ce face sistemul nostru senzorial și, prin urmare, acest tip de măsurare directă manifestă un alt tip de proprietate fizică. Noi numim această experiență conștientă de proprietate. Ca urmare, din cadrul ei cognitiv de referință, Alice își măsoară activitatea neuronală ca experiență conștientă.

Folosind instrumente matematice care descriu fenomene relativiste în fizică, teoria arată că, dacă dinamica activității neuronale a lui Bob ar putea fi schimbată pentru a fi ca dinamica activității neuronale a lui Alice, atunci ambele vor fi în același cadru cognitiv de referință și ar avea exact aceeași experiență conștientă ca celălalt

Autorii doresc să continue să examineze măsurătorile minime exacte de care are nevoie orice sistem cognitiv pentru a crea conștiință. Implicațiile unei astfel de teorii sunt uriașe. Ar putea fi aplicată pentru a determina care animal a fost primul în procesul evolutiv care a avut conștiință, când un făt sau un copil începe să aibă conștiință, care pacienți cu tulburări de conștiență sunt conștienți, și care sisteme  IA (inteligență artificial) au deja astăzi un grad scăzut (dacă există) de conștiință.

(August 11, 2022 – Universitatea Bar Ilan, Israel)

Articolul O nouă teorie în fizică susține că poate rezolva misterul conștiinței apare prima dată în 360medical.ro.