Sari la conținut
Clinica Stomatologica » O proteină poate indica pacienții cu risc crescut de cheaguri de sânge

O proteină poate indica pacienții cu risc crescut de cheaguri de sânge

Aproape o treime dintre pacienții spitalizați cu Covid-19 dezvoltă cheaguri de sânge responsabile de agravarea bolii și deces. O echipă internațională a arătat că nivelurile ridicate ale unei proteine din sânge, numită suPAR, au fost asociate cu un risc crescut de formare a cheagurilor.

O echipă internațională de cercetători conduși de specialiști de la universitatea din Michigan a studiat o proteină, numită receptor activator al plasminogenului urokinazei solubile, suPAR, și relația sa cu rezultatele critice în cazurile de Covid-19.

Cercetătorii au descoperit că nivelurile mai ridicate de suPAR au fost asociate cu un risc crescut de formare a cheagurilor de sânge.

În multe cazuri, cheagurile de sânge sunt mortale, ducând la embolie pulmonară, cheaguri de sânge care călătoresc în plămâni. La aproape o treime dintre pacienții cu Covid-19, aceste cheaguri au dus la deces.

Un răspuns imun anormal este considerat a fi principala cauză pentru Covid-19 sever. Proteina suPAR, care circulă în sânge, provine din celule imune și s-a dovedit că joacă un rol major în complicațiile Covid-19.

Noile descoperiri, publicate săptămâna trecută în Journal of the American Heart Association, sugerează că nivelurile de suPAR la pacienții cu Covid-19 spitalizați au fost asociate cu tromboembolism venos (TEV), inclusiv embolie pulmonară, independent de D-dimeri, markerii utilizați pentru monitorizarea formării cheagurilor de sânge.

„În mod tradițional, clinicienii folosesc D-dimer, un produs de degradare a fibrinei, care formează cheaguri de sânge, pentru a evalua activitatea TEV. Acest marker s-a dovedit a fi mai puțin predictiv în boala Covid-19, deoarece formarea cheagurilor de sânge este în mare parte cauzată de un răspuns imun anormal la virus”, a explicat dr. Shengyuan Luo, medic rezident în medicină internă la central medical universitar Rush.
Autorii s-au gândit că observând nivelurile ambilor markeri, suPAR (marker al sistemului imunitar), și D-dimer (un marker al starii de hipercoagulabilitate si al fibrinolizei endogene, nivelurile crescute fiind înregistrate la pacienții afectați de tromboze), ar putea îmbunătăți șansele de a determina persoanele cu risc ridicat sau scăzut de formare a cheagurilor de sânge, în rândul pacienților spitalizați cu Covid-19.

„Chiar înainte de pandemia de Covid-19 am avut această idee despre suPAR. Am văzut nivelurile de marker suPAR ca fiind cel mai puternic factor de risc pentru rezultate proaste în alte infecții virale și în boli de inimă și rinichi”, spune dr. Salim Hayek, directorul medical al clinicilor centrului cardiovascular Frankel, de la universitatea din Michigan.

Când cercetătorii au descoperit gravitatea cheagurilor de sânge care se formează la pacienții cu Covid-19, la începutul pandemiei, și-au îndreptat atenția către suPAR pentru a afla mai multe. Studiile anterioare au arătat că nivelurile de suPAR au fost de trei până la cinci ori mai mari la pacienții cu Covid-19, și adesea asociate cu complicații ale bolii.

„Am arătat înainte că pacienții cu niveluri ridicate de suPAR prezintă un risc mult mai mare de deces, leziuni renale, insuficiență respiratorie care necesită ventilație mecanică și acum tromboembolism venos”, a precizat medicul.

Rezultatele studiului

În cadrul celui mai recent studiu, cercetătorii au analizat datele de la 1.960 de adulți spitalizați cu Covid-19 și care au avut nivelurile de suPAR măsurate la momentul internării în spital. Toți pacienții au fost monitorizați până când au fost externați, sau, în unele cazuri, până la deces.

Factori importanți în acest studiu au fost: vârsta, sexul, rasa și indicele de masă corporală.

Cercetătorii au măsurat nivelurile de D-dimer și suPAR pe o perioadă de 30 de zile în timpul spitalizării pacienților și au diagnosticat TEV (tromboza venoasă profundă și embolia pulmonară), folosind ecografii ale membrelor inferioare și examinări pulmonare.

Rezultatele au arătat că TEV a apărut la 163 de pacienți, iar dintre aceștia, 65 au dezvoltat tromboză venoasă profundă, 88 au dezvoltat o embolie pulmonară, iar 10 pacienți au dezvoltat ambele.

Pacienții care au dezvoltat cheaguri de sânge au avut niveluri suPAR cu aproape 50% mai mari decât cei care nu au dezvoltat cheaguri. Atunci când au folosit nivelurile suPAR și D-dimer, cercetătorii au putut clasifica 41% dintre participanții la studiu ca având un risc scăzut de apariție a tromboembolismului venos.

„Există o corelație pozitivă modestă între nivelurile suPAR și D-dimer; ambele tind să evolueze în aceeași direcție”, a explicat dr. Hayek.

Odată asociate nivelurile suPAR cu formarea cheagurilor de sânge, clinicienii vor putea evalua pacienții cu risc ridicat sau scăzut, și vor putea decide ce terapii să folosească pentru a-i trata. În acest fel, persoanele cu risc ridicat ar putea primi medicamente înainte de formarea cheagurilor de sânge.

Studiul proteinei suPAR și a legăturii sale cu sistemul imunitar are implicații pozitive în rândul pacienților critici cu Covid-19, concluzionează autorii.

„În fundal, există o mulțime de cercetări care arată că această moleculă (suPAR) face ceva rău în organism atunci când nivelurile sale sunt ridicate. Companiile farmaceutice sunt în curs de dezvoltare a unor medicamente pentru a viza suPAR, astfel că, am putea măsura nivelurile suPAR în mod regulat”, a mai spus medicul.

În prezent, există studii în curs de desfășurare care testează terapii anti-suPAR la pacienții cu Covid-19, au mai scris autorii.

Articolul O proteină poate indica pacienții cu risc crescut de cheaguri de sânge apare prima dată în 360medical.ro.