loader image

Oficial: Termenul de conformare a spitalelor care au centre pentru arși, amânat până la finalul lui 2025

Ministerul Sănătății a amânat cu peste trei ani, până la finalul anului 2025, termenul de conformare a spitalelor care au centre pentru pacienți cu arsuri.

Măsura este prevăzută într-un ordin al ministrului Sănătății, publicat luni în Monitorul Oficial, care modifică un articol din ordinul ministrului sănătății nr. 476/2017 (privind organizarea şi funcționarea structurilor care acordă asistență medicală și îngrijirea bolnavilor cu arsuri).

Articolul respectiv prevedea că “unităţile de arşi aprobate/avizate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin au obligaţia ca în termen de 5 ani să se organizeze în conformitate cu prevederile prezentului ordin”.

Ordinul nr. 476/2017  a intrat în vigoare la 18 mai 2017, astfel că termenul de conformare era 18 mai 2022, dată de la care pacienții cu arsuri grave (conform criteriilor EBA) ar trebui internați în centre de arși.

Autorii proiectului arată că niciun centru pentru mari arși din România nu respectă noile criterii de conformitate, la 5 ani după intrarea lor în vigoare.

“Ținând cont de faptul că, din data de 18 mai 2022, conform legislației în vigoare, pacienții cu arsuri grave (conform criteriilor EBA) vor trebui internați în centre de arși, iar unitățile funcționale pentru arși se vor afla în imposibilitatea de a trata această categorie de pacienți, opinăm că este imperios necesar publicarea în regim de urgență a termenului de conformare mai sus menționat”, se arăta în referatul de aprobare al ordinului.

Ordinul nr. 476/2017 a reglementat modul de organizare al structurilor care acordă asistență medicală și îngrijirea bolnavului cu arsuri, pe trei tipuri de competență: centrul pentru arși, unitatea funcțională pentru arși și compartimentele pentru arși.

Centrul pentru arși are cel mai înalt nivel de competență în sistemul de îngrijire a bolnavului cu arsuri, care asigură tratamentul complex al acestui pacient, continuitatea îngrijirilor pe care le necesită pacientul cu arsuri în unitatea sanitară respectivă și monitorizează continuitatea tratamentului și îngrijirilor acestuia într-o unitate sanitară din județul de domiciliu, dacă este posibil.

“Având în vedere că până în prezent nu există la nivel național nicio structură spitalicească care să corespundă condițiilor prevăzute pentru centrul de arși, se propune prorogarea termenului de conformare pentru unitățile sanitare care asigură asistența medicală pentru pacienții cu arsuri până la data de 31.12.2025”, menționa referatul de aprobare.

Proiectul a fost prezentat recent de 360medical.ro.

Articolul Oficial: Termenul de conformare a spitalelor care au centre pentru arși, amânat până la finalul lui 2025 apare prima dată în 360medical.ro.

Scroll to Top