Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Persoanele care nu se prezintă la medicul de familie pentru servicii de prevenție ar putea fi sancționate din 2023

Persoanele care nu se prezintă la medicul de familie pentru servicii de prevenție ar putea fi sancționate din 2023

Persoanele care nu se prezintă la medicul de familie pentru servicii medicale de prevenție ar putea fi sancționate din 2023, astfel de prevederi urmând să fie introduse în următorul contract-cadru privind condițiile de acordare a serviciilor de asistență medicală, potrivit preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan.

Măsura urmează să stimuleze serviciile de prevenție, după ce în acest an bugetul alocat asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare importantă, cu 22%.

“Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă ‘plata per capita’. Începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vrem să implementăm în special pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii (…) pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie”, a afirmat Adela Cojan, citată de Agerpres.

Măsura are ca obiectiv responsabilizarea populaţiei în legătură cu propria sănătate.

“Se practică în multe ţări, asociaţiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie. Va intra în atenţia noastră odată cu noul contract-cadru din 2023”, a precizat Adela Cojan.

Afirmațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii “Hepatitele virale post-pandemie – drumul spre eliminare, o provocare”, organizată joi la Senat.

La masa rotundă organizată de Comisia de sănătate din Senat, în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, medici, pacienţi şi reprezentanţi ai instituţiilor statului au vorbit despre paşii care trebuie urmaţi pentru eradicarea hepatitelor virale.

Articolul Persoanele care nu se prezintă la medicul de familie pentru servicii de prevenție ar putea fi sancționate din 2023 apare prima dată în 360medical.ro.