Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Peste 400 de cămine de bătrâni s-ar putea închide în 2022

Peste 400 de cămine de bătrâni s-ar putea închide în 2022

Se preconizează că peste 400 de cămine de bătrâni se vor închide în acest an, potrivit unui raport recent al Asociației Americane de Îngrijire a Sănătății (AHCA) și al Centrului Național pentru Viața Asistată (NCAL). Cifra este alarmantă, având în vedere rata de îmbătrânire a americanilor și numărul potențial de bâtrâni ce vor fi strămutați din cauza închiderii azilelor. În prezent, mai mult de 1,3 milioane de adulți în vârstă din SUA trăiesc permanent în aproximativ 15.000 de case de îngrijire.

Înainte de pandemia de COVID-19, casele de îngrijire a bătrânilor s-au confruntat cu numeroase provocări. Încă din 2015 peste 1.000 de cămine și-au închis porțile. Pandemia a accelerat acest proces.

Prin comparație, dacă s-au închis 776 de astfel de așezăminte pentru bătrâni în cei cinci ani din 2015 până în 2019, în 2020 și 2021 au fost peste 327 de cămine care s-au închis. Cele peste 400 care ar urma să se închidă în 2022 reprezintă aproape dublu față de 2019, anul de dinaintea pandemiei.

Potrivit raportului AHCA și NCAL, cele mai multe case de bătrâni care și-au pus lăcatul pe ușă sunt cele care au mai puțin de 100 de paturi și sunt amplasate în medii urbane.

În plus, căminele de bătrâni care s-au închis în ultimii ani au variat în clasamentul calității, aproximativ jumătate dintre cele care s-au închis fuseseră evaluate de Centrele pentru Servicii Medicare și Medicaid (CMS) ca fiind de patru și cinci stele.

Conform siteului healthexec.com, azilele de bătrâni non-profit reprezintă ponderea cea mai mare din toate casele de bătrâni, crescând de la 25% înainte de pandemie la 29% din 2020, în SUA.

Se preconizează și o reducere a plăților Medicare către aceste cămine ceea ce ar exacerba și mai mult criza economică, punând mai mult de o treime din casele de bătrâni în pericol financiar, mai semnalează raportul.

În cazul în care Medicare ar fi redus cu 5%, până la 32%-40% dintre rezidenții caselor de bătrâni sau 417.000 de seniori ar locui în aziluri de bătrâni considerate la risc financiar.

Centrele de Control și Prevenție a Bolilor (CDC) din SUA au declarat în pandemie că azilele de bătrâni  sunt „fântâni de infecție cu noul coronavirus” care continuă să alimenteze epidemia. În 2020, numărul cazurilor din căminele de bătrâni reprezenta aproximativ 35% până la 40% din toate decesele cu COVID-19 din Statele Unite.

Articolul Peste 400 de cămine de bătrâni s-ar putea închide în 2022 apare prima dată în 360medical.ro.