Sari la conținut
Clinica Stomatologica » PRIMER: Guvernul să solicite Comisiei Europene să acorde prioritate industriei farmaceutice la aprovizionarea cu gaze

PRIMER: Guvernul să solicite Comisiei Europene să acorde prioritate industriei farmaceutice la aprovizionarea cu gaze

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) a transmis Guvernului o adresă oficială în care îi cere să solicite Comisiei Europene să acorde prioritate industriei farmaceutice la aprovizionarea cu gaze, în contextul crizei de gaze naturale care se prefigurează ca urmare a reducerii exporturilor rusești. 

PRIMER, care reprezintă 19 situri de fabricație de medicamente din România, trage un semnal de alarmă cu privire la consecințele negative majore asupra producției de medicamente care ar putea apărea în condițiile unei lipse a resursei de gaze.

Potrivit patronatului, lipsa gazelor ar afecta sever funcționarea sistemului de sănătate, iar pacienții riscă să nu mai aibă acces la medicamente generice, deoarece lanțul de aprovizionare al industriei farmaceutice nu le-ar mai putea produce, fără o prioritizare a acestei industrii în perioada următoare.

Reprezentanții PRIMER subliniază că, pentru industria farmaceutică, gazele nu sunt doar o sursă cheie de energie, ci și o materie primă importantă, necesară sintezei chimice a unei game întregi de medicamente esențiale.

“În acest context, PRIMER a trimis o adresă oficială autorităților statului prin care cere acestora să solicite Comisiei Europene să acorde prioritate industriei farmaceutice și furnizorilor săi, în cazul lipsei de gaze, datorită rolului crucial în furnizarea de medicamente către sistemul de sănătate”, a precizat patronatul, într-un comunicat remis 360medical.ro.

În adresă, PRIMER a transmis că industria farmaceutică a fost în fruntea luptei împotriva Covid-19, în ultimii doi ani, și a depus toate eforturile pentru a asigura, atât medicamentele necesare în contextul pandemic, dar și pentru a furniza medicamente esențiale pacienților cronici din România.

“Și în contextul războiului din Ucraina, patronatul a dedicat resurse semnificative pentru a sprijini poporul ucrainean grav afectat prin donații de medicamente și materiale sanitare. Lanțurile de aprovizionare s-au dovedit rezistente în fata acestor provocări, însă efectul este resimțit la nivel de stocuri, care în prezent sunt mai reduse decât în mod obișnuit”, arată PRIMER.

Un alt fenomen îngrijorător cu care se confruntă industria de medicamente este și majorarea accentuată a prețurilor la gaze și electricitate din ultimul an, care au înregistrat recorduri după recorduri, până la aplicarea măsurii privind plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică.

Totuși, după expirarea perioadei de plafonare, nu există o predictibilitate pe termen mediu și lung, deoarece nu se cunoaște dacă această reglementare va rămâne doar o soluție temporară sau se va permanentiza.

“PRIMER solicită autorităților să intervină cu măsuri urgente de sprijin, în vederea securizării aprovizionării cu gaze pentru industria farmaceutică, în caz de criză, pentru stabilitatea și continuitatea producției locale cu scopul de a oferi pacienților din România și furnizorilor de servicii medicale medicamentele necesare sau tratamente vitale celor care au nevoie”, mai arată patronatul.

Articolul PRIMER: Guvernul să solicite Comisiei Europene să acorde prioritate industriei farmaceutice la aprovizionarea cu gaze apare prima dată în 360medical.ro.