Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Program pentru depistarea activă a tuberculozei, demarat în 11 județe

Program pentru depistarea activă a tuberculozei, demarat în 11 județe

Ministerul Sănătății a anunțat joi, într-un comunicat că demarează acțiunea de depistare activă a tuberculozei în județele Botoșani, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vaslui, în cadrul Programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”.

Acțiunea are ca scop identificarea precoce a cazurilor posibile de tuberculoză (TB) din populație și direcționarea lor cu prioritate către programul național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei (PNPSCT), pentru realizarea diagnosticului de certitudine și asigurarea tratamentului adecvat.

Depistarea precoce crește șansele de vindecare și reduce transmiterea TB în gospodărie, la locul de muncă, la școală sau alt mediu comunitar, prin tratarea persoanelor cu boală prevalentă și scurtarea duratei infecțiozității, potrivit specialiștilor.

„Programul este destinat persoanelor de peste 18 ani, cu factori de risc pentru tuberculoză, indiferent de statutul de asigurat și se va realiza în comunități la risc, prin echipe mobile organizate și coordonate de către direcțiile de sănătate publică județene”, mai precizează comunicatul M.S.

De asemenea, depistarea activă vizează cu prioritate persoanele cu cel mai mare risc de a dezvolta TB, inclusiv grupurile cu risc ridicat și comunitățile cu o prevalență ridicată, și urmează principiile etice stabilite pentru screening-ul pentru boli infecțioase, inclusiv obținerea consimțământului informat.

În urma unui rezultat pozitiv al testului de depistare activă, diagnosticul de TB trebuie confirmat înainte de începerea tratamentului.

Astfel, persoanele depistate ca fiind suspecte de TB, inclusiv cetățenii străini, sunt trimise la dispensarele de pneumoftiziologie teritoriale și beneficiază de tratament și alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare, indiferent de naționalitate sau de statutul de asigurat.

Acțiunea de depistare activă a TB este coordonată la nivel central de Ministerul Sănătății, prin Unitatea de planificare și implementare de politici ale Programului ROU-T-MOH “Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, iar la nivel județean de direcțiile de sănătate publică (DSP).

În acțiunea de depistare activă a TB vor fi respectate principiile susținute de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), printre care asigurarea asistenței medicale adecvate pentru persoanele care sunt pozitive, inclusiv tratament de înaltă calitate, pentru persoanele diagnosticate cu TB.

România continuă să înregistreze cele mai multe cazuri de tuberculoză dintre toate statele din Uniunea Europeană, precizează comunicatul M.S.

În timpul pandemiei de Covid-19, cazurile de tuberculoză s-au redus cu aproximativ o treime, dar această scădere este posibil să fie cauzată de lipsa depistării și a reticenței la accesarea serviciilor medicale în această perioadă, se mai arată în comunicat.

Suma necesară pentru depistarea precoce și tratarea tuberculozei (3,5 milioane de euro) este nerambursabilă și provine de la Fondul Global.

Articolul Program pentru depistarea activă a tuberculozei, demarat în 11 județe apare prima dată în 360medical.ro.