Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Studiu: Contraceptivele orale și terapia hormonală cresc riscul de AVC în primul an de tratament

Studiu: Contraceptivele orale și terapia hormonală cresc riscul de AVC în primul an de tratament

Contraceptivele orale și terapia hormonală la menopauză cresc riscul de AVC, conform unui studiu efectuat de cercetători suedezi. Cel mai mare risc se înregistrează în primul an de tratament.

Studiul publicat recent în Stroke a fost condus de o echipă de la universitatea Uppsala și a utilizat datele de la un sfert de milion de femei din arhiva Biobank, din Marea Britanie.

„Femeile care au început să ia contraceptive orale au avut un risc de două ori mai mare de a se confrunta cu un AVC, dar numai în primul an de utilizare. Dacă au continuat să ia contraceptive orale, riscul a scăzut și, după mai mult de un an de utilizare, nu am mai văzut niciun risc crescut”, a declarat Therese Johansson de la Departamentul de Imunologie, Genetică și Patologie din cadrul universității din Uppsala, una dintre principalele autoare ale studiului.

La nivel global, accidentul vascular cerebral este a doua cea mai frecventă cauză de invaliditate și deces prematur, ceea ce reprezintă echivalentul a 11% din numărul total de decese înregistrate anual. Accidentul vascular cerebral este cauzat de schimbarea fluxului sanguin către creier, fie în urma unui blocaj produs de un cheag de sânge, infarct cerebral, fie din cauza unei hemoragii cerebrale.

Așa-numiții hormoni exogeni (sintetici), care conțin estrogen pot fi luați ca medicamente contraceptive orale, pentru a proteja împotriva unei sarcini nedorite, sau ca terapie hormonală, pentru a compensa pierderea de estrogen care apare în timpul menopauzei. Terapia hormonală ajută la reducerea mai multor simptome cauzate de menopauză, inclusiv a bufeurilor, uscăciunii vaginale și a schimbărilor de dispoziție.

Estrogenul s-a dovedit a avea un efect protector asupra sănătății vasculare, dar este totodată asociat cu un risc crescut pentru dezvoltarea cheagurilor de sânge.

În recentul studiu, considerat relevant după numărul mare al eșantionului de date biomedicale de la UK Biobank, cercetătorii au comparat incidența de AVC și subtipurile specifice, infarctul cerebral și hemoragia cerebrală, la femeile care au luat hormoni exogeni față de un eșantion de control format din femei care nu au utilizat acești hotmoni.

„La vârsta la care femeile încep de obicei să ia contraceptive orale, foarte puține experimentează un AVC. Diferența de risc pe viață între femeile care au luat contraceptive orale și cele care nu au făcut-o este, prin urmare, mică, chiar dacă există un risc crescut pe termen scurt”, a explicat Therese Johansson.

Terapia hormonală a fost asociată anterior cu un risc crescut de AVC când a fost administrată la mai mulți ani după menopauză. De asemenea, s-a sugerat ca terapia protejează împotriva unui AVC dacă este începută înainte sau imediat după menopauză.

„Am văzut un risc crescut pentru ambele forme de AVC, infarct cerebral și hemoragie cerebrală, în primul an de terapie hormonală, iar riscul de infarct cerebral a rămas ridicat și după primul an. Spre deosebire de ceea ce au arătat cercetările anterioare, am văzut un risc crescut de AVC în rândul femeilor care au început terapia hormonală înainte de menopauză. Dar am putut observa, de asemenea, că femeile care nu au urmat o terapie hormonală au avut și ele un risc crescut de AVC la începutul menopauzei, în timp ce femeile care au primit terapia nu au avut niciun risc crescut de AVC atunci când s-a instalat menopauza”, a precizat Åsa Johansson, una dintre autoarele studiului.

„Este important să subliniem că majoritatea femeilor tolerează bine hormonii exogeni și pot beneficia de efectele lor pozitive. Contraceptivele orale permit femeilor să evite sarcinile neplanificate și pot preveni și multe boli care afectează femeile, inclusiv cancerul ovarian și cel endometrial. Terapia hormonală poate îmbunătăți considerabil calitatea vieții prin atenuarea simptomelor menopauzei și poate preveni osteoporoza. Totuși, odată cu utilizarea hormonilor exogeni, unele femei prezintă un risc crescut de AVC, iar descoperirile noastre i-ar putea ajuta pe medicii să ia decizii mai bine fondate cu privire la femeile care ar trebui să ia hormoni”, a concluzionat Therese Johansson.

Articolul Studiu: Contraceptivele orale și terapia hormonală cresc riscul de AVC în primul an de tratament apare prima dată în 360medical.ro.