Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Timișoara va avea un institut oncologic regional cu peste 500 de paturi

Timișoara va avea un institut oncologic regional cu peste 500 de paturi

Orașul Timișoara va avea un institut oncologic regional cu peste 500 de paturi, care va fi construit prin consolidarea, remodelarea și extinderea unei clădiri existente.

Joi, o comisie de specialitate din cadrul direcţiei de sănătate publică (DSP) Timiş a recepţionat ultima etapă a serviciilor de actualizare a temei de proiectare şi elaborare a studiului de fezabilitate pentru realizarea Institutului Regional de Oncologie Timişoara (IROT).

Varianta aleasă a fost cea de consolidare şi remodelare a clădirii existente pe Calea Torontalului din Timişoara, incluzând şi o extindere a acesteia.

După încheierea acestui stadiu procedural, vor demara etapele de proiectare şi execuţie a institutului.

Spitalul va avea 524 de paturi, din care 384 pentru spitalizarea continuă a pacienţilor, 55 de paturi pentru spitalizare de zi, 55 pentru chirurgie de zi, 20 pentru terapie intensivă şi 10 în cadrul centrului pentru transplant medular şi afereză celule stem.

“Institutul de Oncologie Timişoara reprezintă o necesitate stringentă pentru sistemul sanitar regional, acesta urmând a fi un centru de excelenţă în specialitatea oncologie, care va polariza cazurile dificile din regiune şi va adăposti un important sector de cercetare şi inovare în acest domeniu, pentru a oferi pacienţilor acces la cele mai actuale metode de tratament personalizat”, a anunțat DSP Timiș, pe pagina sa de Facebook.

Proiectul de construire a unui institut oncologic la Timişoara a demarat în urmă cu aproape 15 ani.

Înainte de pandemie, în judeţul Timiş erau luaţi în evidenţă în jur de 15.000 de bolnavi de cancer, cu circa 2.300 de cazuri noi în fiecare an.

În prezent, secţiile de oncologie din sistemul public din Timișoara sunt amplasate în clădiri improprii şi cu o capacitate insuficientă, deși deservesc pacienţi din toată zona de vest a ţării.

Articolul Timișoara va avea un institut oncologic regional cu peste 500 de paturi apare prima dată în 360medical.ro.