Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Valentin Pantea, medic de familie: RENV ne mănâncă timp și energie

Valentin Pantea, medic de familie: RENV ne mănâncă timp și energie

Noul Registru Electronic Național de Vaccinare (RENV) dă mari bătăi de cap medicilor de familie din România care trebuie să muncească dublu sau triplu pentru a introduce datele în sistem cu privire la vaccinarea copiilor sau adulților și nu de puține ori activitatea se soldează cu eșec. ,,Azi am vaccinat 2 copii, unul de 6 ani și altul de 14 ani; pe copilul de 6 ani nu l-am găsit în RENV deși eu l-am introdus în RENV și l-am vaccinat; pe cel de 14 ani l-am transferat în RENV, dar la nici unul nu am reușit să le introduc vaccinările în RENV pentru că sunt actualizate stocurile, deși eu am introdus stocurile de vaccin în RENV acum câteva zile”, a declarat pentru 360medical.ro dr. Valentin Pantea, medic de familie în Bicăcel, jud. Bihor.

De câteva zile curg în continuu plângeri din partea medicilor către INSP, către Direcțiile de Sănătate Publică cu privire la numeroasele disfuncționalități ale noului RENV.  Recent, Patronatul Medicilor de Familie Cluj și Asociația Medicilor de Familie Cluj au făcut sesizări în acest sens.

,,RENV ne mănâncă timp și energie, fiindcă din păcate s-a făcut un import parțial de date. Nu apar copii pe listă, trebuie să remediem, să căutăm copiii, să-i reînscriem. Sistemul nu e funcțional 100%. Eu intuiesc că funcționează pe la 5%. Când o să fie gata o să fie un pas în față clar față de sistemul vechi. Ne va ajuta foarte mult sistemul ăsta nou. Numai că până atunci trebuie să ne batem capul cu noile funcții și cu probleme în care apar”, a mărturisit dr. Valentin Pantea.

Potrivit doctorului sunt două mari probleme. Una legată de faptul că învățăm medicii de familie sunt nevoiți să învețe noile funcții, deloc puține. ,,Nici DSP-ul nu știe noile funcții. Este un manual de folosință a noului RENV destul de voluminos, are 35 de pagini, îți prinzi urechile acolo și noi nu suntem IT-iști”, a spus dr. Pantea.

Cealaltă problemă ține de faptul că Registru nu e funcțional 100%.Referindu-se la timpul petrecut cu introducerea datelor în noul RENV, medicul bihorean a mărturisit că o să-i ia cel puțin dublu.

,,O să-mi ia dublu. Sper ca Registru să fie funcțional 100% cât mai repede, dar până atunci o să ne mănânce mulți nervi”, a afirmat medicul care nu este prea încrezător că va fi funcțional prea curând.

,,O să fie ca SIUI, ca DES sau RENV va fi o excepție?” se întreabă dr. Valentin Pantea, care spune că medicii de familie au deja experiența a două sisteme care nu funcționează foarte bine.

Articolul Valentin Pantea, medic de familie: RENV ne mănâncă timp și energie apare prima dată în 360medical.ro.