Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Autoritățile britanice consideră că “variola maimuței” a ajuns la transmitere comunitară

Autoritățile britanice consideră că “variola maimuței” a ajuns la transmitere comunitară

Autoritățile canitare britanice consideră că “variola maimuței” a ajuns în faza de transmitere comunitară pe teritoriul Regatului Unit. 

Avertismentul a fost transmis de Agenția pentru Securitate în domeniul Sănătății (UKHSA) din Marea Britanie, după confirmarea mai multor cazuri de transmitere de la om la om.

Infecția cu virusul MPV, care provoacă variola maimuței, a fost confirmată pentru prima dată în Europa în 7 mai, chiar în Marea Britanie, la un pacient cu istoric de călătorie în Nigeria.

Virusul este endemic în vestul și centrul Africii, unde provoacă de obicei forme ușoare de boală, și a fost rareori detectat în alte regiuni până luna trecută.

“Este pentru prima dată când virusul a trecut de la o persoană la alta în Anglia fără a fi identificată o legătură cu un istoric de călătorie într-o țară endemică”, a precizat agenția britanică, citată de Reuters.

Până la 31 mai au fost confirmate 190 de cazuri de infecție cu variola maimuței în Marea Britanie, cele mai multe (132) în Londra. Potrivit UKHSA, 111 cazuri din cele 190 au fost identificate la persoane care s-au autoidentificat ca fiind homosexuale sau bisexuale. Doar două cazuri de infecție au fost confirmate la femei.

Potrivit organizației, până la 31 mai au fost raportate peste 550 de cazuri confirmate de infecție cu virusul “variolei maimuței” în 30 de state membre ale OMS în care virusul nu este endemic. Niciun deces din cauza infecției nu a fost raportat până acum.

Articolul Autoritățile britanice consideră că “variola maimuței” a ajuns la transmitere comunitară apare prima dată în 360medical.ro.