Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Fațete Dentare

Fațete Dentare

Fațetele dentare - secretul unui zâmbet ca la Hollywood

21790157 - closeup of smile with white heatlhy teeth

Cine are nevoie de fațete dentare?

Cercetările arată că atunci când dinții noștri nu sunt frumoși, avem tendința de a evita să zâmbim într-un mod natural și voluntar, iar acest lucru adesea influențează stima noastră de sine și relațiile interumane.

Există câțiva factori cheie care afectează armonia zâmbetului și partea estetică:

  • Alinierea și poziționarea inestetică a dinților – Dinții mici sau prea înguști afectează foarte mult partea estetică a zâmbetului. Uneori acestea apar din motive ereditare și alteori, pot apărea din cauza fracturilor sau a cariilor dentare. Fețetele dentare pot oferi dinților dumneavoastră un aspect estetic impresionant.
  • Dispunerea și forma inestetică a dinților – anomaliile dentare, spațiile interdentare, toate acestea influentează estetica zâmbetului dumneavoastră.
  • Culoarea inestetică a dinților – Nu poate fi contestat faptul că un zâmbet frumos este un zâmbet alb și strălucitor. Cu toate acestea, dinţii se îngălbenesc. Odată cu înaintarea în vârstă, stratul de dentină se îngroașă, făcând nuanța dintelui să pară mai întunecată. În alte cazuri, pe suprafața smalțului se formează pete inestetice care nu pot fi îndepărtate sau curățate. Fațetele dentare vă permit să modificați culoarea dinților, culoare care se va menține în timp.

Există și alte opțiuni de tratament. De ce să aleg fațetele dentare?

Tratamentul de restaurare – coroana care îmbracă integral dintele este un tratament  invaziv care presupune deteriorarea ireversibilă a suprafeței exterioare a dintelui.

Tratamentul ortodontic – aliniere dentară care presupune aplicarea unui aparat dentar – este un tratament îndelungat şi costisitor care provoacă durere și senzații  de disconfort. Totodată, pacienții evită alegerea tratamentului ortodontic din considerente estetice.

Îndepărtarea tartrului și albirea – este tratamentul pentru dinții galbeni, dar acesta nu produce întotdeauna un rezultat satisfăcător – îndepărtarea tartrului este eficient în procesul de îndepărtare a petelor dentare, dar nu albeşte dintele. Metoda de albire a dinților folosind un un dispozitiv cu laser sau o substanță activă poate avea rezultate satisfăcătoare, dar nu rezistă pe termen lung. Albul perfect nu poate fi întotdeauna obținut iar tratamentul trebuie repetat mereu pentru păstrarea rezultatului.