loader image

Metodă bazată pe impulsuri de înaltă frecvență pentru reducerea durerilor cronice pe termen lung

Rezultatele unui studiu condus de o echipă de oameni de știință de la facultatea de medicină a universității San Diego din California arată că stimularea de înaltă frecvență a măduvei spinării este mai eficientă și îmbunătățește ameliorarea durerii la pacienții studiați pe o durată mai mare de timp față de stimularea de joasă frecvență. 

Tratamentele actuale pentru durerile cronice de spate includ stimularea măduvei spinării cu impulsuri electrice cu ajutorul unui implantat care stimulează nervii din măduva spinării și modifică sau blochează activitatea nervoasă, minimizând senzația de durere care ajunge la creier.

Abordarea este cel mai adesea folosită după ce opțiunile de tratament nechirurgicale nu reușesc să ofere suficient ajutor.

Mecanismele care stau la baza modului în care funcționează stimularea măduvei spinării nu sunt înțelese pe deplin, dar un studiu publicat în numărul online al revistei Bioelectronic Medicine a arătat că stimularea cu impulsuri de înaltă frecvență s-a dovedit mai eficientă pe o durată mai îndelungată de timp, față de stimularea cu o frecvență scăzută. Studiul a arătat și o anumită variație a durerii percepute între pacienții de sex masculin și cei de sex feminin.

Stimularea de joasă frecvență (50 Hz) a fost inițial aprobată de FDA (Administrația Americană pentru Alimente și Medicamente), în 1989, ca tratament pentru durerile de spate și de picioare greu de rezolvat.

În 2015, FDA a aprobat stimularea de înaltă frecvență (10,000 Hz), care oferă impulsuri de stimulare electrică mai scurte în durată, mai mici în amplitudine și nu induc parestezii, senzația anormală de furnicături sau înțepături.

Studiul retrospectiv recent publicat a examinat 237 de pacienți care au primit un tratament pentru stimularea măduvei spinării (SCS) între 2004 și 2020.

94 de pacienți (40 femei, 54 bărbați) au primit SCS de înaltă frecvență și 143 de pacienți (70 de femei și 73 de bărbați) au primit SCS de joasă frecvență.

La trei și respectiv șase luni după implantarea dispozitivului de stimulare, cercetătorii au descoperit că reducerea dureri percepute (PPR) la toți pacienții s-a îmbunătățit în comparație cu valoarea inițială, dar stimularea de înalătă frecvență a produs un PPR superior față de stimularea de joasă frecvență.

Totodată, stimularea de înaltă frecvență a fost asociată cu o utilizare mai scăzută a opioidelor pentru atenuarea durerii după încheierea tratamentului de stimulare.

Studiul a marcat diferențe între sexe în ceea ce privește constatările astfel:

  • Reducerea durerii percepute, în cazul participanților de sex masculin a fost semnificativ mai bună cu stimularea de înaltă frecvență la trei și șase luni în comparație cu stimularea de joasă frecvență, în timp ce la femei acest lucru a fost valabil numai la momentul de șase luni.
  • Bărbații care au primit o stimulare de joasă frecvență au folosit mai multe opioide după implant și la șase luni, în timp ce femeile au consumat mai multe opioide după implant, la trei, șase și au avut tendința de a utiliza mai multe opiacee și la momentul de 12 luni.

„Cercetarea noastră a fost declanșată de o literatură în creștere conform căreia anumite căi imune contribuie în mod diferențiat, în funcție de sex, la procesele durerii cronice. Diferențele specifice ale parametrilor de înaltă și joasă frecvență în funcție de sex, înregistrate în eficacitatea stimulării măduvei spinării și în utilizarea opiaceelor, sunt cu siguranță interesante“, a declarat autorul principal al studiului, dr. Imanuel Lerman, profesor de anestezie și specialist în managementul durerii la UC San Diego Health.

Este un prim pas în direcția bună, dar în mod clar trebuie depuse mai multe eforturi pentru a caracteriza cu atenție căile specifice de reglare a durerii în funcție de sex, care s-ar putea dovedi receptive la anumite tipuri de neuromodulație sau terapii farmaceutice“, a completat medicul.

Articolul Metodă bazată pe impulsuri de înaltă frecvență pentru reducerea durerilor cronice pe termen lung apare prima dată în 360medical.ro.

Scroll to Top