Ministerul Sănătății a introdus 19 noi protocoale terapeutice, în urma adăugării unor medicamente pe lista tratamentelor compansate, și a actualizat 6 protocoale existente, la recomandarea comisiilor de specialitate.
Măsura este cuprinsă într-un ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (nr. 1.206/233/2022).
Astfel, noul ordin introduce 19 noi protocoale terapeutice, pentru acid obeticolic (ciroză biliară primitivă), combinații insulină degludec + liraglutidă, combinații insulină degludec + insulină aspart, combinații empagliflozin + metformină, combinații ertugliflozin + sitagliptin (diabet zaharat), fenilbutirat de glicerină (tulburări ale ciclului ureei), givosiran (porfirie hepatică acută), eltrombopag (trombocitopenie imună primară), luspatercept (anemie dependentă de transfuzii ca urmare a sindroamelor mielodisplazice – 2 protocoale), glasdegib (leucemie acută mieloidă), combinații pertuzumab + trastuzumab (cancer mamar), elexacaftor/tezacaftor/ivacaftor (fibroză chistică), ropeginterferon alfa-2b (policitemie vera), denosumab (osteoporoză), pitolisant (narcolepsie), brolucizumab (degenerescență maculară legată de vârstă) și protocolul pentru urticarie cronică spontană – terapie biologică.
De asemenea, actul normativ prevede actualizarea a 4 protocoale terapeutice, pentru artropatia psoriazică- agenți biologici, spondiloartrita axială – agenți biologici, scleroza multiplă – tratament imunomodulator și psoriazis cronic sever (în plăci) – agenți biologici și terapii cu molecule mici cu acțiune intracelulară.
Protocoalele terapeutice au fost analizate şi avizate de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).
Potrivit legislației, prescrierea, eliberarea şi decontarea medicamentelor în sistemul public de asigurări de sănătate se realizează şi în baza protocoalelor terapeutice aprobate prin ordin comun al Ministerului Sănătății și al CNAS.
Articolul Ministerul Sănătății a introdus 19 noi protocoale terapeutice apare prima dată în 360medical.ro.