loader image

Nastere Cezariana Regina Maria Baneasa Februarie 2022 Dr. Alina Plesoianu

Buna mamici!
Am decis sa scriu povestea mea si experienta pe care am avut-o la Maternitatea Regina Maria din Baneasa, in speranta ca va fi de folos cuiva pentru a decide daca merita sau nu sa aleaga aceasta clinica.

Incep prin a spune ca toata sarcina, inclusiv nasterea, s-au intamplat in plina pandemie, asa ca acest lucru a cantarit destul de mult in luarea deciziei unde voi naste.

Inainte sa ajung la Regina Maria, am incercat sa iau legatura cu cineva de la Filantropia, stiind si avand si recomandari de cativa medici de acolo, insa niciodata nu gaseam loc pentru programare. Programul meu de atunci, fiindca inca lucram, nu-mi permitea sa stau cu orele la coada. Am decis sa incerc si clinicile private, am cerut oferte de la toate, iar cei de la Regina Maria au fost cei mai ok in ceea ce priveste costurile, serviciile, masurile de siguranta impotriva Covid si comunicarea cu pacientii.

Necunoscand niciun medic de acolo, consultanta cu care am semnat contractul mi-a dat o lista de medici, urmand ca eu sa ma decid cu cine vreau sa continui. Cautand recenzii pe internet, am decis ca doamna Dr. Plesoianu Alina este cea mai potrivita pentru mine, si nu m-am inselat.

Am tinut legatura cu dumneaei prin mesaje si mi-a raspuns de fiecare data. Mentionez ca sarcina mea a fost una considerata cu risc, avand incompatibilitate de Rh. Doamna Dr. a fost atenta si grijulie, mi-a explicat pe intelesul meu si am simtit-o foarte empatica. Decizia de a naste prin cezariana a fost una luata impreuna cu doamna doctor din motive obiective, deoarece ajunsesem in saptamana 37 si bebelina mea era in continuare in prezentatie pelviana.

Doamna doctor a incercat sa ma incurajeze si mi-a dat speranta pana in ultimul moment ca poate vom reusi sa nastem natural, dar nu s-a intamplat. M-am internat in dimineata zilei de 7 februarie 2022, asa cum fusesem programata, iar in afara unui timp de asteptare destul de mare pana a venit cineva de pe sectie sa ma preia de la receptie, totul a decurs foarte bine.

Atat doamna doctor cat si medicul anestezist au avut grija sa ma simt cat mai confortabil in timpul operatiei, iar dupa operatie mi-am revenit destul de repede si fara dureri foarte mari.

Acum, la 3 luni si jumatate de la nastere, operatia mea abia se mai cunoaste. Am fost internata 4 nopti in loc de 3, din cauza unei infectii pe care bebelina a luat-o si a trebuit tinuta sub tratament o zi in plus, iar in tot acest timp personalul s-a purtat excelent, de la infirmiere pana la medicii de garda. Cei de la Neonatologie ma tineau mereu la curent cu evolutia fetei, imi aratau analizele ei si ma incurajau mereu ca totul va fi bine.

Mancarea a fost foarte buna, curatenie se facea zilnic, iar pentru orice aveam nevoie, doar sunam pe sectie si mi se aducea.

Nu regret absolut deloc decizia luata, iar daca ar fi sa nasc din nou, as naste tot acolo, si tot cu doamna Dr. Plesoianu.

Diana

Postarea Nastere Cezariana Regina Maria Baneasa Februarie 2022 Dr. Alina Plesoianu a fost publicata pe Am Nascut Acolo.

Scroll to Top