Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Studiu: Administrarea unui medicament autorizat recent pentru diabet ajută la scăderea sensibilă a greutății

Studiu: Administrarea unui medicament autorizat recent pentru diabet ajută la scăderea sensibilă a greutății

Administrarea unui medicament autorizat recent pentru tratamentul diabetului în Statele Unite a ajutat la scăderea sensibilă a greutății, cu până la 22,5%, la persoanele supraponderale sau obeze fără diabet, arată rezultatele unui studiu clinic de fază 3 publicate recent în The New England Journal of Medicine.

Astfel, studiul clinic SURMOUNT-1, randomizat, dublu-orb, a inclus 2.538 de pacienți adulți cu un indice al masei corporale (IMC) de cel puțin 27 (supraponderali sau obezi) și cu cel puțin o complicație asociată excesului de masă corporală (precum hipertensiune sau colesterol ridicat), exclusiv diabet.

Participanții au fost împărțiți în patru grupuri egale: primul a primit medicamentul Mounjaro (substanța activă tirzepatidă) în doză de 5 miligrame pe săptămână, timp de 72 de săptămâni, al doilea o doză de 10 miligrame pe săptămână, al treilea 15 miligrame și al patrulea placebo.

Pe lângă tratament, participanții la studiu au primit ședințe de consiliere în privința dietei și recomandarea de a face cel puțin 150 de minute de activitate fizică pe săptămână.

La începutul studiului clinic, participanții aveau o greutate medie de 104,8 kg și un indice IMC mediu de 38.

Rezultatele studiului arată că, după 72 de săptămâni, participanții care au primit doze de 5 mg de tirzepatidă au slăbit, în medie, 16 kg, cei care au primit doze de 10 mg – 22 kg, iar cei cu doze de 15 mg – 23,6 kg.

În procente, participanții care au primit tirzepatidă au pierdut între 15% și 20,9% din greutate după 72 de săptămâni de tratament, față de o scădere medie de 2,4-3,1% în grupul placebo.

Mai mult, aproape 40% din participanții care au primit tratament au pierdut cel puțin 25% din greutate.

Spre comparație, în studiile clinice anterioare care au inclus doar participanți cu diabet, scăderea medie a greutății participanților a fost de doar 15%.

“Acest lucru nu este neobișnuit. Impactul medicației anterioare pentru slăbit reduce efectul la pacienții cu diabet și nu știm încă exact de ce”, a explicat dr. Robert Gabbay, director medical în cadrul Asociației Americane a Diabetului, pentru CNN.

Medicamentul Mounjaro, dezvoltat de grupul farmaceutic Eli Lilly, a fost autorizat de către administrația pentru alimente și medicamente (FDA) din SUA în mai 2022 ca tratament pentru îmbunătățirea controlului glicemic la pacienții adulți cu diabet zaharat de tip 2, în asociere cu dietă și activitate fizică.

Medicamentul nu este încă autorizat în Uniunea Europeană, fiind în curs de evaluare, după ce compania farmaceutică a depus o solicitare de autorizație de punere pe piață în decembrie 2021.

Tratamentul se administrează prin injecție subcutanată o dată pe săptămână.

Cele mai frecvente reacții adverse la administrarea medicamentului au fost greață, diaree și constipație. Între 2,6% lși 7,1% dintre participanți, în funcție de grupul în care au fost incluși, au întrerupt tratamentul din cauza efectelor adverse.

Articolul Studiu: Administrarea unui medicament autorizat recent pentru diabet ajută la scăderea sensibilă a greutății apare prima dată în 360medical.ro.