Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Un studiu amplu sugerează că varianta omicron provoacă forme la fel de severe de Covid-19 ca tulpinile anterioare ale SARS-CoV-2

Un studiu amplu sugerează că varianta omicron provoacă forme la fel de severe de Covid-19 ca tulpinile anterioare ale SARS-CoV-2

Rezultatele unui studiu amplu arată că varianta omicron provoacă forme la fel de severe de Covid-19 ca tulpinile anterioare ale virusului SARS-CoV-2.

Noul studiu a fost realizat de cercetători de la Massachusetts General Hospital, Universitatea Minerva și Harvard Medical School din Statele Unite.

Studiul, postat pe platforma Research Square și aflat în evaluare peer review la publicația Nature Portfolio, contrazice rezultatele unor studii anterioare, dar la scară mai mică, care sugerau că varianta omicron provoacă forme mai puțin severe de boală, chiar dacă este mai contagioasă decât alte tulpini.

“Am descoperit că riscul de spitalizare și de mortalitate este aproape identic pentru perioadele analizate”, au afirmat autorii noului studiu, citați de Reuters.

Noul studiu a analizat date privind circa 130.000 de pacienți cu Covid-19, infectați în mai multe zone ale lumii și în mai multe perioade din ultimii doi ani, în care au fost dominante diferite variante ale SARS-CoV-2.

Rezultatele studiului au fost ajustate în funcție de parametri demografici, rată de vaccinare și indicele comorbidității Charlson (care prezice riscul de deces la un an de la spitalizare în funcție de comorbiditățile pacienților).

Studiile anterioare, care sugerau că varianta omicron provoacă forme mai puțin severe de Covid-19, au fost realizate în mai multe zone, între care Africa de Sud, Marea Britanie și Canada.

Articolul Un studiu amplu sugerează că varianta omicron provoacă forme la fel de severe de Covid-19 ca tulpinile anterioare ale SARS-CoV-2 apare prima dată în 360medical.ro.