Sari la conținut
Clinica Stomatologica » Beneficiul unor suplimente alimentare în încetinirea degenerescenței maculare legate de vârstă, confirmat de un nou studiu

Beneficiul unor suplimente alimentare în încetinirea degenerescenței maculare legate de vârstă, confirmat de un nou studiu

Două studii pentru boli oculare legate de vârstă, AREDS și AREDS2, au stabilit că suplimentele alimentare pot încetini progresia degenerescenței maculare legată de vârstă, cea mai frecventă cauză de orbire la americanii mai în vârstă din SUA.

Într-un nou raport, oamenii de știință au analizat 10 ani de date AREDS2. Rezultatele arată că formula AREDS2, care a înlocuit formula beta-caroten cu antioxidanții luteină și zeaxantină, nu numai că reduce riscul de cancer pulmonar (cauzat de beta-caroten), dar este și mai eficientă în reducerea riscului de progresie în cazul degenerescenței maculare legată de vârstă (DMLV), comparativ cu formula originală.

„Deoarece beta-carotenul a indicat un risc crescut de cancer pulmonar pentru fumătorii activi, în două studii sprijinite de NIH, scopul nostru cu AREDS2 a fost acela de a crea o formulă de supliment la fel de eficientă, care să poată fi folosită de oricine, indiferent dacă fumează sau nu. Acești 10 ani de date confirmă nu doar faptul că noua formulă este mai sigură, ci că este de fapt mai bună în încetinirea progresiei DMLV“, a declarat dr. Emily Chew, directorul diviziei de epidemiologie și aplicații clinice din cadrul Institutului Național de Ochi (NEI), autorul principal al raportului.

AMD este o boală degenerativă a retinei, țesutul sensibil la lumină din spatele ochiului. Moartea progresivă a celulelor retiniene din maculă, partea retinei care oferă o vedere centrală clară, duce în cele din urmă la orbire.

Tratamentele existente pot incetini sau opri pierderea vederii, dar nu pot vindeca această afecțiune.

Studiul original AREDS, lansat în 1996, a arătat că o formulare de suplimente alimentare (500 mg vitamina C, 400 de unități internaționale de vitamina E, 2 mg cupru, 80 mg zinc și 15 mg beta-caroten), ar putea încetini semnificativ progresia DMLV, de la stadiul moderat la cel târziu al bolii.

Alte două studii concomitente însă, au arătat că persoanele care au fumat și au luat beta-caroten au avut un risc semnificativ mai mare de cancer pulmonar decât așteptat.

În studiul AREDS2, început în 2006, cercetătorii au comparat formularea beta-caroten cu o alta, care avea în schimb 10 mg luteină și 2 mg zeaxantină. La fel ca beta-carotenul, luteina și zeaxantina sunt antioxidanți cu activitate în retină.

Formularea care conține beta-caroten a fost administrată doar participanților care nu au fumat niciodată sau care au renunțat la fumat.

La sfârșitul perioadei de studiu AREDS2 de cinci ani, cercetătorii au concluzionat că luteina și zeaxantina nu au crescut riscul de cancer pulmonar și că noua formulare ar putea reduce riscul de progresie DMLV cu aproximativ 26%.

După încheierea perioadei de studiu de cinci ani, participanților la studiu li s-a oferit formularea finală AREDS2 care a inclus luteină și zeaxantină în loc de beta-caroten.

În acest nou raport, cercetătorii au continuat să monitorizeze 3.883 dintre cei 4.203 de participanți inițiali la AREDS2 pentru încă cinci ani de la sfârșitul studiului, în 2011.

Cercetătorii au colectat informații despre progresia DMLV până la boala târzie și au verificat dacă au existat diagnostice de cancer pulmonar.

Deși toți participanții au trecut la formularea care conținea luteină și zeaxantină după sfârșitul perioadei de studiu, studiul de urmărire a continuat să arate că beta-carotenul aproape a dublat riscul de cancer pulmonar în rîndul persoanelor care au fumat vreodată.

Nu a existat niciun risc crescut pentru cancer pulmonar la cei care au primit luteina/zeaxantina.

În plus, după 10 ani, grupul desemnat inițial să primească luteină/zeaxantină și-a redus suplimentar riscul de progresie la DMLV târzie cu 20%, comparativ cu cel desemnat inițial să primească beta-caroten.

„Aceste rezultate au confirmat că schimbarea formulării noastre de la beta-caroten la luteină și zeaxantină a fost alegerea potrivită“, a conchis dr. Chew.

Articolul Beneficiul unor suplimente alimentare în încetinirea degenerescenței maculare legate de vârstă, confirmat de un nou studiu apare prima dată în 360medical.ro.