Ministerul Sănătății a elaborat un proiect de reorganizare a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), în scopul eficientizării activității și înființării de structuri adaptate la perioada actuală. Astfel, institutul va avea un laborator național de sănătate publică și un centru naţional al bolilor netransmisibile.
Măsura este inclusă într-un proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Sănătății.
“Prin acest demers se realizează adaptarea scopului, atribuțiilor, structurii organizatorice, de conducere și de personal precum și a finanțării Institutului Național de Sănătate Publică astfel încât să fie asigurată îndeplinirea funcțiilor acestei instituții în condiții optime”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Elaborarea proiectului a pornit de la constatarea că actualele centre regionale de sănătate publică, structuri teritoriale ale INSP, nu acoperă necesarul de servicii de sănătate publică pentru regiunile de dezvoltare ale României.
De asemenea, autorii proiectului consideră că este necesară îmbunătățirea managementului prin scurtarea circuitului decizional și eliminarea structurilor paralele, menținând doar elementele cu activitate reală.
Astfel, proiectul prevede înființarea a două noi Centre Regionale de Sănătate Publică la Craiova și Galați, dar și desființarea Centrului Regional de Sănătate Publică Sibiu, care va funcționa ca secție externă în cadrul Centrului Regional de Sănătate Publică Târgu-Mureș.
“Se înființează Laboratorul Național de Sănătate Publică, structura centrală cu statut de centru național, fără personalitate, prin preluarea laboratoarelor din cadrul Centrului Regional de Sănătate Publică București, structura care se desființează”, prevede proiectul.
Actul normativ prevede și înființarea Centrului Național de Boli Netransmisibile, prin reorganizarea actualului Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate, care se desființează.
Articolul Reorganizare în cadrul INSP, care va avea un laborator național de sănătate publică apare prima dată în 360medical.ro.